Expres

Călătoria se încheie în cea mai veche biserică din Brașov

Călătoria se încheie în cea mai veche biserică din Brașov

Călătoria sonoră și spirituală propusă de Festivalul de Muzică Veche Brașov ajunge la final astăzi, în Biserica Evanghelică „Sf. Bartolomeu”, acolo unde, începând cu ora 19.00, Raluca Enea și Ansamblul de muzică barocă „Sempre” ne așteaptă cu concertul „Sempre Vivaldi”.
Când spunem „Vivaldi”, cei mai mulți dintre noi se gândesc la „Anotimpuri” – cele patru concerte pentru vioară și ansamblu orchestral de cordari. Iar cum epoca barocului muzical european coincide cu o puternică înflorire culturală, în general, putem observa cum simpla curgere a timpului a reprezentat o importantă temă de inspirație pentru muzicieni, artiști plastici sau renumiți oameni de știință. Este suficient să ne gândim la „Anotimpurile” pictorilor Giuseppe Arcimboldo și Nicolas Poussin, din colecția Muzeului Luvru sau la „Anotimpurile” lui Pieter Bruegel cel Tânăr, aflate la Muzeul Național de Artă al României și deja ne putem face o imagine despre cât de importante sunt aceste lucrări în contextul patrimoniului artistic universal. Și apoi, facem un exercițiu de imaginație, corelând aceste imagini cu muzica lui Vivaldi și percepem astfel doar o mică parte din inestimabila valoare a ceea ce au însemnat secolele XVI – XVIII în evoluția omenirii. Din scrierile vremii, au supraviețuit despre Vivaldi diverse păreri ale celor care l-au cunoscut personal. Se spune că era renumit pentru vanitatea de care dădea dovadă și chiar pentru disprețul manifestat față de ceilalți. Firește, cei contemporani lui l-au cunoscut mai bine; noi, cei de acum, doar ni-l putem imagina așa cum a fost, dar cu certitudine ne cucerește prin originalitatea compozițiilor sale. Antonio Vivaldi este poate unul dintre cei mai cunoscuți compozitori „programatici” ai epocii sale. Muzica lui Vivaldi impresionează nu doar prin originalitatea metodelor de compoziție și prin contrastele majore create, ci și prin aspectul cantitativ. Pentru acest concert, Ansamblul „Sempre” a ales o formulă orchestrală restrânsă, asemănătoare mai degrabă unei formule camerale ceva mai consistente. Este vorba de opt instrumentiști și o voce de sopran, distribuția fiind alcătuită dintr-un singur muzician pentru fiecare „partidă instrumentală”. Acest tip de distribuție era adesea întâlnit și în epocă, fiind adesea dictat de rațiuni practice legate de un număr restrâns de muzicieni sau de adaptarea la un spațiu de concert mai mic.
Și acest concert este cu intrare gratuită.

Ansamblul de muzică barocă „Sempre” a fost fondat în anul 2020, de către clavecinista Raluca Enea și reunește muzicieni specializați în interpretarea muzicii vechi, mai ales repertoriul Barocului muzical de secol XVII și XVIII și programe de concert ce abordează piese aparținând secolului al XVII-lea sau lucrări din perioada premergătoare Clasicismului muzical. Preocupările membrilor ansamblului se referă la autenticitatea interpretării (din perspectiva stilisticii muzicale și din cea a instrumentelor utilizate – copii după originale istorice). Astfel, „Sempre” se distinge printr-o cercetare muzicologică minuțioasă și o abordare riguroasă a repertoriului. Ansamblul explorează operele compozitorilor Barocului muzical, recreează sunetele și atmosfera muzicii vechi și aduc la viață capodoperele acestor epoci, prin concerte și înregistrări, contribuind astfel la promovarea și conservarea patrimoniului muzical baroc.
Raluca Enea – Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, ce și-a continuat studiile de clavecin în Germania, sub îndrumarea profesorilor Harald Hoeren, Glen Wilson şi Ketil Haugsand, Raluca a susţinut concerte în țări precum România, Germania, Norvegia sau Ungaria. Artista a fondat și ansamblului de muzică barocă „Sempre”, este doctor al Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), cu o teză despre muzica pentru clavecin a lui J.Ph. Rameau și a fost cadru didactic al UNMB și al Universității Transilvania din Braşov. Este de asemenea și director artistic al Festivalului de Muzică Veche București și coordonează proiectele educative și de formare în domeniul muzicii vechi susținute de Asociația Culturală Antiqva în România.

Festivalul de Muzică Veche Brașov este organizat de Asociația Kyrios, în parteneriat cu Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” – Poiana Brașov. Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Brașov și cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul muzicaveche.ro sau pe pagina de facebook: Festivalul de Muzică Veche Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button