Delicte

Șase denunțuri de dare de mită, formulate de polițiști, în ultimele zile / Și simpla promisiune a șpăgii reprezintă infracțiune

Șase denunțuri privind dări de mită au fost formulate de polițiști, în ultimele zile, în București, Argeș, Prahova și Botoșani.

„Denunțurile polițiștilor privind dări de mită din partea unor persoane care înțeleg că astfel își pot rezolva probleme de natură contravențională sau chiar penală au continuat și în săptămâna anterioară. Astfel, în perioada 16 – 22 septembrie 2024, la Direcția Generală Anticorupție au fost înregistrate 6 sesizări ale unor polițiști din București, Argeș, Prahova și Botoșani.
În trei dintre aceste situații, sesizările au fost formulate la Call Center anticorupție 0800.806.806, iar în aproape toate cazurile momentele în care s-a promis sau au fost date sume de bani cu titlu de mită au fost surprinse cu aparatura body cam din dotarea polițiștilor”, a informat Direcția Generală Anticorupție (DGA).

Cel mai recent caz a fost înregistrat ieri, 22 septembrie, în jurul orei 10:45, când ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către doi polițiști din cadrul I.P.J. Botosani cu privire la o dare de mită.

Polițiștii au sesizat la DGA – SJA Botoșani faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Smârdan, comuna Suharău, jud. Botoșani, pe DN 29A, au oprit în trafic, un conducător auto, în vârstă de 55 de ani, din comuna Hudești, jud. Botoșani, întrucât acesta circula cu o viteză mai mare decât limita maximă admisă pe acel sector de drum.

După ce polițiștii i-au adus la cunoștință conducătorului auto faptul că va fi sancționat contravențional și se va dispune reținerea permisului de conducere, acesta a înmânat agenților de poliție suma de 200 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu dispune măsurile legale față de abaterile constatate. Banii au fost dați în clipboard-ul pe care polițiștii i l-au înmânat pentru semnarea procesul verbal.

Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto.

Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

În conformitate cu prevederile art. 290 din Codul Penal, simpla promisiune, nu doar oferirea sau darea de bani ori alte foloase, reprezintă infracțiunede dare de mită și se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button