Licitația pentru locurile de parcare din Brașov, în continuare blocată / Motivul

Licitația pentru locurile de parcare din Brașov, în continuare blocată. Asta din cauza aplicației pe care reprezentanții Primăriei au anunțat-o încă din toamna anului trecut și prin care ar fi trebuit să fie făcute online și aceste proceduri.
Testele pentru aplicația amintită încă nu s-au încheiat, explicații în acest sens dând Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
Licitația pentru locurile de parcare din Brașov, în continuare blocată
„Pe partea tehnică, încercăm să actualizăm platforma prin care se va realiza atribuirea locurilor de parcare, astfel încât în aceeași procedură să avem ambele etape, atât pentru cei care au domiciliu și reședința acolo, care intră prima etapă, iar dacă rămân locuri libere să existe aceeași procedură și pentru cei care nu se încadrează în prima etapă. În același timp, încercăm să clarificăm, din punct de vedere juridic, modul în care poate fi implementată această soluție a licitației online. Cu siguranță nu se schimbă nimic pentru brașoveni. Acele locuri funcționează pe principiul «primul venit, primul servit», cel care vine poate să îl ocupe și să-și lase mașina acolo. Pentru că nu există o atribuire, nu putem să percepem o taxă pentru ocuparea acelui loc”, a declarat Toarcea pentru Radio România Brașov.
Potrivit Primăriei Brașov, în municipiu sunt aproximativ 45.000 de locuri de parcare rezidențiale. Din acestea, circa 41.000 sunt cu abonament. Taxele anuale pentru parcările de reședință încep de la 120 de lei în zona D și ajung la 156 de lei – în zona A, tarife stabilite acum mai bine de 15 ani, conform sursei citate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.







Cu toate ca licitatia e blocata, oamenii neputand sa inchirieze locuri de parcare, gaborii de la locala, la diverse “sesizari” venite de la sefutul lor, cel care lucra ca si necalificat pe platforma brasovului, ridica masinile de pe strazi intregi.
Gaborilor, nu mai executati ordinele primite de la clasa politica incompetenta si fara de creier ! Oamenii platesc impizite pe proprietati, banii stiti sa-i incasati; atunci faceti-va treaba si construiti locuri de parcare. Veniti si dati amenzi, ciumetilor, lipsa de scoala si educatie, ce sunteti !
Sunt masini abandonate pe cartiere, fara ITP, fara asigurari, rulote, masini parasite ai caror proprietari muncesc in afara tarii ! Pe-astea de ce nu le ridicati ??? undeva la 15% din locurile de parcare sunt ocupate de asemenea epave !
Voi acolo nu aveti oameni care sa mai si gandeasca ??? Inteleg ca de la sefii vostri, de la primar, nu ai ce pretentii sa ai, dar totusi, in primaria aia nu se gaseste nimeni care sa mai gandeasca in iasovul asta ? Pe la rutiera, nu a mai ramas nimeni cu pic de creier in judetul asta ???
Demisia incompetentilor, rau intentionati ce sunteti !
Ati bagat iasovul pe lista oraselor smart de 15 min fara sa consultati populatia ! Nu o sa prindeti loc la avion in cateva luni, stati linistiti !