Expres

BAC 2024. Aproape 70% dintre candidații brașoveni au ratat obținerea diplomei

BAC 2024. Aproape 70% dintre candidații brașoveni au ratat obținerea diplomei

Ministerul Educației a publicat pe site-ul dedicat rezultatele inițiale, înainte de contestații, obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august 2024.
Rezultatele au fost afișate și în centrele de examen, prin anonimizarea numelor și a prenumelor candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
Potrivit datelor Inspectoratului Școlar, în județul Brașov, rata de promovare (înainte contestații) este de 31,02%, mai mică cu aproape două procente decât cea înregistrată în sesiunea de toamnă a anului trecut.
Din totalul celor 717 candidați înscriși și 606 prezenți, 188 au promovat examenul în această sesiune.
Asta așază județul nostru pe locul al 13-lea.
Însă, dacă este să luăm în calcul doar absolvenții din promoția 2024 – 36,2% reușiți, Brașovul este pe locul al treilea, după Caraș Severin, cu 40%, și Argeș, cu 38%.
Un singur candidat au fost eliminat din examen în această sesiune, fiind depistat cu dispozitiv audio
asupra sa în timpul probei la limba și literatura română, la centrul organizat în municipiul Făgăraș.
Contestațiile se pot depune astăzi, 26 august, până la ora 18.00, la centrele de examen, atât în format fizic cât și prin email, la adresele publicate pe site-urile de web ale centrelor de examen și comunicate candidaților în timpul probelor scrise.
Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 30 august.
„Începând cu acest an, Ministerul Educației a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor, proces
care a oferit o serie de beneficii semnificative comparativ cu formatul clasic de evaluare”
, a precizat Valentin Bucur, purtător de cuvânt al IȘJ Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
2 luni în urmă

Sa le faca nota de plata la putorile alea. 12 ani ce au facut la scoala?

Geanina
2 luni în urmă

Ce fain arată tineretul progresist după 30 de ani de democratie occidentală. Si când te gândești că mai sunt cretini care înjură învățământul din perioada comunistă! Suntem gata!

Back to top button