Expres

Aviz pentru construirea unei grădinițe pe Carpaților

Aviz pentru construirea unei grădinițe pe Carpaților

Primăria Brașov continuă programul dedicat infrastructurii preșcolare, care include construirea a opt grădinițe și cinci creșe, în special în zonele cu dezvoltare urbană accelerată.
Comisia de circulație a avizat astăzi proiectul „construire grădiniță – Str. Carpaților nr. 93 – faza D.T.A.C.“, avizul fiind necesar pentru obținerea autorizației de construire.
Grădinița din Strada Carpaților nr 93 este prima unitate de învățământ preșcolar construită în cartierul Astra după 1989. Contractul de proiectare și lucrări a fost semnat în luna iunie a acestui an, cu o asociere de firme din Codlea și Brașov, iar conform contractului, lucrările ar urma să înceapă la sfârșitul acestui an. Valoarea contractului (proiectare și execuție) este de 5.935.000 lei, fără TVA.
Investiția constă în construirea unei grădinițe cu program prelungit, cu o capacitate de 92 de locuri, care va cuprinde: un corp de clădire pe trei niveluri (demisol, parter și etaj); șase săli de grupă, la nivelul parterului și al etajului, spațiu pentru luat masa; loc de joacă; teren pentru activități sportive; grădină de flori; spații verzi și alei pietonale.
Dintre cele opt grădinițe incluse în planul de dezvoltare a infrastructurii preșcolare, a fost finalizată grădinița de pe str. Ioan Popasu, din cartierul Tractorul, se lucrează la cea din cartierul Noua, cea din Astra (de pe strada Carpaților 93) se află în faza de proiectare, la fel ca și cele din Tractorul, str. Ioan Socec, Tractorul, Str. Tudor Arghezi și Bartolomeu-Avantgarden, str. Pelicanului. Grădinița din Tractorul, str. 1 Decembrie 1918 este în faza de autorizare, iar în Stupini, pe str. Fagurului F.N,, urmează achiziția Studiului de Fezabilitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button