Bolnavă de cancer, dr. Monica Pop credea că are colon iritabil / Ce sfat important are pentru pacienții oncologici
Bolnavă de cancer, dr. Monica Pop credea că are colon iritabil / Ce sfat important are pentru pacienții oncologici
Medicul oftalmolog Monica Pop a suferit cinci operații după ce a fost diagnosticată cu cancer de colon. Ea a militat întotdeauna pentru pacienții cu cancer și a încercat să-i încurajeze, susținând că boala este tratabilă și chiar vindecabilă, însă este important ca pacienții să urmeze tratamentele recomandate de medici.
„M-am tratat numai în România, exclusiv. Atât operator, cât și ca medicație oncologică. Inclusiv acum! Foarte important: bolnavii să facă tratament, dar să nu întrerupă activitatea. Să evite orice elemente negative, să nu vorbească obsesiv despre boală etc.. De folos, sigur, tuturor pacienţilor oncologici, de la o colegă de suferinţă, medic, supraviețuitoare”, a explicat medicul oftalmolog pe Facebook, fiind citat de viva.ro.
În emisisiunea „În Oglindă”, dr. Monica Pop a spus că ea a pus simptomele inițiale ale bolii pe seama unui colon iritabil și nu a mers la control decât după ce a făcut peritonită, care i-a provocat dureri cumplite.
„Am fost convinsă că aveam colon iritabil. Și sigur că diagnosticul diferențial este o problemă în medicină. Și am fost convinsă că este colon iritabil”, a mărturisit ea, în emisiune.
„Nu m-am dus la medic și a debutat totul printr-o peritonită. Nu vreau să știe nimeni niciodată ce înseamnă la nivel simptomatic asta!”, a adăugat Dr. Pop.
Medicul Mircea Beuran a intervenit rapid, administrându-i morfină pentru a calma durerea și a putea efectua investigațiile necesare. „Abia după o injecție cu morfină s-a putut calma un pic, iar prof. Beuran a putut să mă examineze”, a mai mărturisit ea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.