IPJ Brașov, despre incendiul de pe DN 1
IPJ Brașov a oferit informații despre incendiul de astăzi, de pe DN 1.
„În această dimineață traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate pe DN 1, în zona localității Perșani, ca urmare a unui incendiu apărut la un autocamion aflat în mers.
Conducătorul vehiculului a observat situația de pericol, fapt pentru care a scos camionul în afara părții carosabile și a intervenit asupra incendiului, acesta fiind stins ulterior de către echipele specializate de intervenție.
La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere, care au intervenit pentru asigurarea unei zone de siguranță, iar în acest moment se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă, la finalizarea cărora vor fi dispuse măsurile legale”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
„In această dimineata am fost solicitati sa intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară care transporta ulei de palmier, pe DN1, între localitățile Perșani și Vlădeni.
La fata locului s-au deplasat doua autospeciale de stingere si un echipaj SMURD si s-a intervenit pentru stingerea incendiului si pentru asigurarea măsurilor specifice.
A ars remorca în proportie de 90 % si din fericire nu s-au înregistrat victime”, a informat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja.
Vezi și: Remorca unui camion s-a făcut scrum pe DN 1, în județul Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.