Planta invazivă care în Anglia scade valoarea caselor a ajuns și în județul Brașov
Planta invazivă care în Anglia scade valoarea caselor a ajuns și în județul Brașov. Este vorba despre troscotul japonez mare, o plantă originară din Asia. Dacă o găsiți în grădini, pe terenurile agricole sau pe lângă drum, este bine să o eliminați imediat. La maturitate are rădăcini care se pot întinde pe 30 metri. Înălțimea plantei ajunge la 3 metri. Aceasta se înmulțește foarte rapid, distruge toate plantele din jur, iar rădăcinile distrug drumurile. Dacă se află lângă casă, își poate face drum pe sub locuință, spun specialiștii.
Fundația Conservation Carpathia atrage atenția cu privire la apariția mai multor specii străine invazive pe teritoriul României.
„Aceste specii străine invazive au devenit o problemă tot mai mare la nivel mondial și sunt legate de intensificarea și globalizarea activităților economice, turismului și răspândirea lor este favorizată și de schimbările climatice. Este vorba despre specii de plante care apar într-o zonă în care nu sunt native și care au fost introduse în acea zonă prin activitatea omului, fie intenționat, ca plante ornamentale, fie accidental, ca urmare a transportului semințelor împreună cu cerealele sau cu alte produse. În Europa și în țara noastră avem speciile invazive străine aduse din Asia și America”, a explicat dr. biolog Oliviu Grigore Pop de la Fundația Conservation Carpathia, citat de hotnews.ro.
În România au fost identificate aproximativ 400 de plante străine invazive, cea mai cunoscută fiind ambrozia, care produce alergii și care a devenit o problemă de sănătate publică.
Conservation Carpathia a realizat în ultimii patru ani un studiu de-a lungul a 164 de kilometri, pe văile râurilor din sudul Munților Făgăraș – pe Valea Dâmboviței, râul Târgului, Valea Vâlsanului, Valea Doamnei și pe doi afluenți ai lacului Vidraru și a descoperit în această zonă 11 plante invazive. Printre acestea, se află și troscotul japonez și plantele denumite popular bunghișorul american, slăbănogul himalaian, napul porcesc, mărită-mă mamă, sânzienele de grădină (sânziene canadiene), slăbănogul cu flori mici și crinul portocaliu.
Planta care a ridicat cele mai mari îngrijorări este troscotul japonez mare. Un cititor mytex.ro ne-a semnalat că această plantă a apărut și pe malul Timișului Sec, pe str. Apa Rece, din Predeal.
„Troscotul japonez mare este cea mai periculoasă specie străină invazivă. Planta asta este motivul pentru care am făcut această campanie. La el în țară, în Asia, de unde vine, trăiește în armonie cu celelalte plante. La noi produce ravagii. Cum a ajuns în sălbăticie? Oamenii aruncă deșeurile biodegradabile din grădini pe marginea apelor, dar în acele resturi vegetale, dacă omul a cultivat această plantă și rămâne o bucățică de rizom de 1 cm, cu un mugure, ea se instalează acolo și ajunge să colonizeze în câțiva ani hectare întregi. Acum câțiva ani, în 2019, am avut un studiu și am găsit 3 pâlcuri pe Valea Dâmboviței, și acum sunt vreo 20, s-au răspândit foarte mult”, a explicat Oliviu Grigore Pop.
În Anglia s-au făcut studii care arată scăderea valorii acestora, din cauza plantei invazive.
„În Anglia este o invazie foarte puternică. La ei chiar am văzut o știre cum că prețul proprietăților imobiliare scade foarte mult dacă au pe teren această specie, cu 10-20%. A fost oricum o valoare care m-a șocat. De ce? Fiindcă în timp rădăcinile tot cresc, tot cresc, s-a măsurat că ajung la 30 de metri. În momentul în care zici că ai distrus-o și pui asfalt peste ea, beton, crește prin asfalt, prin beton. În 5 ani de zile se strecoară peste tot, nu moare. Pe internet am găsit o poză, cu o doamnă, care spunea uite ce mi-a crescut în spatele televizorului în sufragerie. Își construiseră casa, probabil a rămas pământ cu rizomi la o anumită adâncime și a încolțit în sufragerie”, a explicat biologul.
4% dintre proprietățile din Anglia sunt afectate de troscotul japonez mare, a scris presa britanică. Din cauza acestei plante valoarea proprietății scade între 5 și 20%.
Oliviu Grigore Pop spune că nu scapi de troscot nici cu ierbicide, decât foarte greu.
„În țările vestice, care au invazii foarte puternice, cel puțin în Anglia, ei au încercat și mijloace de combatere chimică, cu ierbicide sistemice. Dar nu sunt eficiente dacă el apucă să-și formeze această rădăcină. Și aceste tratamente nu pot fi aplicate când ai hectare, că omori tot. Nu sunt ierbicide doar pentru această specie. Ce au arătat cercetările este că cel mai eficient este ca în momentul în care se taie planta, în timpul verii, să fie injectată tulpina cu acel ierbicid, sub primul nod, iar ierbicidul ajunge până în vârful tuturor rădăcinilor. Dar asta se poate face la o plantă, două, trei, dar nu pe hectare”, a explicat biologul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.