Delicte

Bărbat din Tărlungeni, bătut de doi inși cu care avea stabilită întâlnire

Un bărbat din Tărlungeni, județul Brașov, a fost bătut de doi inși cu care avea stabilită întâlnire.


La data de 30 iulie a.c., polițiștii au primit o sesizare, în care le era semnalat faptul că un bărbat, din localitatea Tărlungeni, ar fi fost lovit de alte două persoane. Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat investigații ce au dus, în scurt timp, la identificarea prezumaților autori, dar şi la lămurirea unei stări de fapt. Astfel, la aceeași dată, în jurul orei 11:40, cele două persoane bănuite, bărbați (…), din localitatea Tărlungeni, ar fi așteptat într-un loc stabilit persoana vătămată, pe care, după ce au întâlnit-o, ar fi lovit-o de mai multe ori.  


Cei doi au fost conduși la subunitatea de poliție, unde, în urma audierilor și în baza materialului probator, polițiștii au dispus reținerea și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore
“, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Cei doi inculpați au fost reținuți 24 de ore, apoi s-a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.   
În cauză, cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Feldioara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button