Cauza morții lui Andrei Versace, sub semnul întrebării
Cauza morții lui Andrei Versace este încă necunoscută, luându-se în calcul mai multe ipoteze, conform presei centrale. Bărbatul, care era cunoscut pe rețelele de socializare, a fost găsit decedat sâmbătă, 20 iulie, în locuința sa, aflată într-un complex rezidențial din București.
Andrei Versace (37 de ani), pe numele său real Andrei Pârvan, ar fi fost găsit fără suflare de unul dintre paznicii complexului rezidențial. Omul a sunat la 112 după ce a simțit un miros neobișnuit. Cadavrul, care ar fi zăcut mai multe zile în locuință, a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală (INML), pentru necropsie. Între timp, polițiștii de la Secția Omoruri, în colaborare cu procurorii de la Parchetul Tribunalului București, au început să lucreze la mai multe teorii.
În ciuda faptului că apropiații spun că bărbatul nu consuma substanțe interzise, anchetatorii iau în calcul variante unei supradoze. Amintim că în luna aprilie, Andrei Versace a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” pentru tratament împotriva dependenței de droguri. Se ia în calcul scenariul potrivit căruia acesta ar fi consumat droguri într-un alt loc, iar efectele letale s-ar fi manifestat după ce a ajuns acasă, potrivit fanatik.ro.
Potrivit ziare.com, Andrei Versace era cercetat penal pentru furtul unei mașini pe care a condus-o deși avea permisul suspendat. S-ar fi urcat la volanul mașinii unui prieten și ar fi condus cu permisul suspendat. Mai mult, ar fi lovit cu picioarele mașina de mai multe ori, provocând daune, iar proprietarul mașinii l-ar fi lovit cu o lopată pentru a-l opri. Cazul a ajuns în atenția Poliției, după ce a fost depusă o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea. În iulie 2023, Andrei Versace a rămas fără permis după ce a condus sub influența drogurilor.
Anchetatorii mai iau în calcul scenariul în care influencerul ar fi alunecat în bucătăria apartamentului său și s-ar fi lovit puternic la cap. În ceea ce privește varianta unui jaf sau a unui omor, acestea sunt momentan excluse.
La fața locului nu s-ar fi găsit obiecte răvășite ori alte indicii ale unei infracțiuni. Ipoteza principală a anchetatorilor rămâne cea de moarte accidentală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.