„COOL TOUR” , expediția culturală ce aduce muzica în comunitățile din Brașov și împrejurimi!
Cool Tour este o expediție culturală educativă implementată cu sprijinul oferit de Kaufland România – sponsorul principal, fiind o acțiune ce își propune să ducă muzica clasică în comunitățile care nu beneficiază de acest confort artistic. Proiectul marchează înființarea Brașov Youth Orchestra, un demers pentru tinerii muzicieni și comunitățile rurale, iar data de 24 iulie, ora 20:00 este momentul în care ”Brașov Youth Orchestra” se lansează oficial, în cadrul concertului susținut în Piața Sf. Ioan din Brașov.
Timp de 12 zile, între 9 și 20 iulie, echipa Cool Tour oferă concerte, flash-mob-uri și experiențe muzicale în locuri spectaculoase din județul Brașov.
Brasov Youth Orchestra este un proiect unic ce reunește peste 40 de elevi și studenți muzicieni care studiază la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov și la Facultatea de Muzică a Universității Transilvania din Brașov, și aleg să facă performanță atât în țară, sau chiar în afara granițelor noastre.
Programul zilnic include 5-6 locuri unice, unde se desfășoară activitățile culturale, precum și activități de colectare a deșeurilor în zonele verzi. Toate activitățile vor fi coordonate și vor beneficia de sprijinul și ajutorul autorităților locale. La finalul fiecărei zile, în ultima localitate vizitată va fi organizat un recital de muzică clasică.
Expediția este organizată în peste 60 de localități din județul Brașov, între care: Brașov, Săcele, Predeal, Tărlungeni, Vama Buzăului, Teliu, Budila, Prejmer, Hărman, Sânpetru, Bod, Hălchiu, Feldioara, Măieruș, Fundata, Moeciu de Jos, Bran, Râșnov, Cristian, Ghimbav, Codlea, Holbav, Vulcan, Poiana Mărului, Zărnești, Șinca Nouă, Șinca Veche, Părău, Șercaia, Mândra, Făgăraș, Dumbrăvița, Crizbav, Apața, Ormeniș, Augustin, Racoș, Hoghiz, Ungra, Cața, Homorod, Rupea etc.
De asemenea, în cadrul proiectului COOLT TOUR, are loc și o școală de vară, susținută în perioada 19-23 iulie, aici fiind implicat și ICR Chisinau, prin susținere în participarea unui grup de 1 dirijor, 14 tineri muzicieni și 1 trainer originari din Republica Moldova, la proiectul – pilot „Brașov Youth Orchestra”, care va avea loc în perioada 9-24 iulie 2024, la Brașov. Participarea acestor tineri muzicieni la proiect le oferă oportunități de dezvoltare personală, contribuind în același timp la consolidarea legăturilor culturale dintre Chișinău și Brașov.
Propunerea se încadrează în obiectivele incluse în Legea nr. 356/2003 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român (Art. 3), Republicată, care presupun: b) „susținerea circulației valorilor culturii și științei dinspre și înspre țară, consolidarea și amplificarea, sub diferite forme, a relațiilor cu comunitățile românești de peste hotare” și j) „încurajarea creației tinerilor și stimularea talentelor tinere în cultură, știință și artă, acordarea de burse pentru studii în țară și în străinătate, de premii și diplome, precum și asigurarea altor forme de sprijin material”.
Prima ediție a „Cool Tour” – „Brașov Youth Orchestra” este un proiect ce aduce împreună tineri muzicieni din România și Republica Moldova, tineri care au participat la preselecțiile organizate în lunile de primăvară, la instituțiile cu profil muzical din județul Brașov și Chișinău.
Acest prim concert este semnificativ și punctează spiritul civic pe care cultura îl aduce în comunitate, ca și implicare și suport, banii încasați din vânzarea biletelor fiind contribuție în campania demarată de Fundația Comunitară Brașov – #Brasov Heroes, în folosul copiilor și tinerilor cu autism, beneficiari ai Asociației Rază de Speranță Brașov.
„Cool Tour” este o producție organizată și implementată de Asociația Top 7 în colaborare cu Asociația Generației Creative, coordonată de Alexandra Grancea, PR Cultural, și Radu Croitoru, violoncelist la Filarmonica Brașov, initiator și fondator Brasov Youth Orchestra.
Totodată, parte din echipa de desfășurare a activităților COOL TOUR fac parte: violonistul Bogdan Costache, Alina Babii, profesor la Universitatea Transilvania; PR & BRANDING Strategist – Alexandra Grancea, Life and Bussiness Skills Reset – Veronica Costache, Women of Exellence Awardee WEF, CEO Alexz Educational, Politici și programe pentru tineret – Doru Curoșu, HR specialist, primul originar din Republica Moldova prezent pe lista „Under 30” a revistei „Forbes”, la rubrica „Politici”.
Mulțumim tuturor partenerilor și sponsorilor pentru sprijin, suport logistic, administrativ și orice altă formă de contribuție; SoundStill, Purcari, Hotel Aro Palace. Mulțumim, de asemenea, meșteșugarilor, tuturor localnicilor, ce ne-au facilitat buna desfășurare a expediției „COOL TOUR”!
Parteneri media: La pas prin Brasov, NewsB, Info1TV, Radio Romania Brasov, Radio Brasov, My Tex, HITTFM Brasov, Buna ziua Brasov, RTT.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.