Polițiștii de la Secția 3 Brașov, intervenție nocturnă într-un caz de violență în familie
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 de Poliție au emis un ordin de protecție provizoriu și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pe care l-au întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, după ce în data de 11 iulie, în jurul orei 02:00, au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe strada Mircea cel Bătrân, din municipiul Brașov, un bărbat are o stare conflictuală cu soția sa.
„Astfel, imediat după sesizarea primită, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, unde au constatat că cele sesizate se confirmă. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că bărbatul, de 36 de ani, în cadrul unui conflict spontan, și-ar fi agresat fizic soția.
Față de cele constatate, după întocmirea formularului de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv, prin care au fost dispuse măsuri pentru protecția femeii agresate”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.