Timp liber

Ia și cămașa, în expoziție

Ia și cămașa, în expoziție

Ia și cămașa au apărut dintr-o necesitate și simț practic. Timpul le-a conturat o valoarea artistică și sentimentală. Vineri, 12 iulie 2024, la ora 15:00, Muzeul de Etnografie Brasov vă invită la vernisajul expoziției „Ia și cămașa de sărbătoare din zona Rupea”, care va avea loc la Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” Rupea, Strada Republicii nr. 191.

Este cunoscut faptul că în zona Rupea, atât ia, cât și cămașa au fost purtate încă de la cele mai fragede vârste. Constituind o marcă identitară a oamenilor acestor locuri, cele două piese componente ale costumului tradițional sunt purtate și astăzi de localnici la sărbătorile de peste an, la diverse evenimente sau de către ansamblurile folclorice din zonă.

Expoziția oferă cadrul în care pot fi admirate ii și cămăși din patrimoniul Muzeului de Etnografie Brașov, care au aparținut populației multietnice din acest areal. Așadar, piesele ce vor fi expuse au fost purtate în localitățile Paloș, Drăușeni, Mateiaș, Racoşu de Jos, Viscri, Ungra și Ticușu Nou, iar o parte dintre acestea fiind completate cu explicații de specialitate.

Atât pe ie, cât și pe cămașă este cusut un întreg cod de semne transmise de la o generație la alta pe linie feminină. În trecut, după tipul de ie purtat puteau fi identificate statutul social, vârsta, starea civilă cât şi apartenenţa zonală sau locală a purtătoarei.

Specialiştii etnografi vă așteaptă să le fiți alături la acest eveniment și, poate, să le împărtășiți istoria unei ii sau a unei cămăși pe care o dețineți.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button