Expres

Anunțul Fly Lili pentru cei care au cerut banii pentru zborurile anulate de pe Aeroportul Brașov

Anunțul Fly Lili pentru cei care au cerut banii pentru zborurile anulate de pe Aeroportul Brașov.

Anularea multor curse programate de compania Fly Lili în acest sezon estival, cauzată în special de problema AOC – Detalii, AICI, a dat peste cap planurile multor brașoveni, dar nu numai.

Astfel, oamenii au făcut demersurile necesare pentru a-și recupera banii dați pe bilete, întrebându-i, încă răbdători, pe reprezentanții companiei amintite cam cât timp va dura până când își vor primi finanțele.

Anunțul Fly Lili pentru cei care au cerut banii pentru zborurile anulate de pe Aeroportul Brașov

„Echipa noastră depune toate eforturile pentru a gestiona în cel mai scurt timp toate solicitările de rambursare. Ne străduim să procesăm cererile cât mai rapid posibil, iar timpul estimat pentru finalizarea procesului poate varia în funcție de volumul solicitărilor primite. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a fost răspunsul, diplomat, al celor de la Fly Lili.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button