Ofertă de vacanță pentru copiii brașoveni
Ofertă de vacanță pentru copiii brașoveni
Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov organizează în perioada iulie-august 2024 un nou program de educație muzeală adresat elevilor aflați în vacanță. Aflat la cea de-a XVIII-a ediție, programul „Vacanța artelor la muzeu” invită 22 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, în fiecare zi de miercuri, începând cu ora 10, la următoarele ateliere de educație muzeală:
– 10 iulie 2024, ora 10.00 – Împletituri, coordonator: artista Gabriela Bularca; vizită expoziția temporară „ 200 – Bicentenar Sevastia Mureșianu”
– 17 iulie 2024, ora 10.00 – Povestea arborilor, coordonator: Ioana Duică
– 24 iulie 2024, ora 10.00 – Modelaj în lut, coordonator: Ovidiu Savu
– 31 iulie 2024, ora 10.00 – Brașovul la Pas, coordonator: Ovidiu Savu
– 7 august 2024, ora 10.00 – „Mise en place” la Restaurantul „La Gustări”
În afară de ultima activitate, care costă 24 de lei, pentru celelalte, taxa este de 4 lei/elev.
Pe data de 17 august 2024 se organizează o excursie individuală la Racoș în cadrul Festivalului „Ziua Pietrei” unde au loc expoziții, ateliere interactive, excursii ghidate, concerte, Observator astronomic (seara) etc. Toate activitățile sunt gratuite, oferite de Asociația Carpaterra, se plătește doar intrarea la castel.
Înscrierile se fac la numărul de telefon: 0268-477864. Pentru informații suplimentare apelați la Ovidiu Savu, coordonatorul programului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.