Timp liber

Clipe americane la Galeriile Europe

Clipe americane la Galeriile Europe

Galeriile Europe din Brașov găzduiesc până la 1 iulie expoziția „Clipe Americane” a artistei Aurelia Stoie Mărginean.

Într-un adevărat jurnal de călătorie, artista brașoveană prezintă peste 70 de lucrări care cuprind schițe, desene, pasteluri, acuarele dintr-un parcurs american al întregului continent, parcurs de la răsărit către occident.  Sunt imagini trepidante din New York, sunt viziuni personale ale emblemelor orașului, precum Statuia Libertății sau momente inedite, surprinse în câteva trăsături rapide.  Artista reușește să transmită viața unică a orașului, prin lucrări cu tehnici juxtapuse într-o interpretare atât de realistă încât devine aproape abstract-modernistă sau care rămâne figurativă.

Jurnalul vizual american continuă să surprindă imagini de pe legendarul Drum 66, din marile rezervații și parcuri naturale, până pe malul Oceanului Pacific.

Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP) și a Asociației Internaționale de Artă Plastică – UNESCO, Aurelia Stoie Mărginean se află la a 46-a expoziție personală, iar parte din lucrările prezentate la Brașov au fost incluse într-o expoziție de autor, în 2019, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, din București.

Galeriile Europe sunt situate în centrul istoric al Brașovului, pe strada Mureșenilor, nr.1, iar expoziția e deschisă zilnic, între orele 13.00 și 18.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button