De ce locuințele nu se vor ieftini / 7 motive
De ce locuințele nu se vor ieftini.
Tendințele actuale din piața imobiliară relevă că sunt prea puțin motive ca dezvoltatorii și proprietarii să ieftinească locuințele. Cei de la imobiliare.ro au identificat șapte tendințe care influențează piața în acest moment, precizând și că ar cam fi un moment bun de achiziții, ținând cont de condițiile de creditare mai relaxate decât în urmă cu an și de faptul că România este o piață imobiliară ieftină în comparație cu alte țări.
De ce locuințele nu se vor ieftini
Puterea de cumpărare e în creștere.
Câștigul salarial mediu net a ajuns la nivel național, în luna aprilie, la 5.217 lei, potrivit celor mai noi date publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Comparativ cu perioada similară a anului trecut, vedem o creștere cu circa 14%, conform wall-street.ro.
Tot în luna aprilie, prețul mediu solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare pe piața din România a ajuns la 1.596 euro/mp util, conform Indicelui Imobiliare.ro.
Locuințele din România s-au scumpit 25%, dar prețurile sunt mai mici decât media UE.
Dacă în România, din 2010 și până în T4 2023, prețurile locuințelor au crescut cu 25%, la nivelul Uniunii Europene (UE), media de creștere a fost de circa 48%.
Cel mai semnificativ avans a apărut în Estonia, cu 217%. Ungaria este un alt exemplu de țară în care prețurile locuințelor s-au majorat considerabil în acest interval de timp, respectiv cu 185%. S-au scumpit cu peste 100% și locuințele din Lituania, Letonia, Cehia, Austria și Luxemburg.
La nivel național s-au înregistrat, în schimb, unele dintre cele mai reduse creșteri ale prețurilor din Europa. Avansul abia a depășit 25%. S-au scumpit mai puțin doar locuințele din Spania și Finlanda.
Cererea de locuințe crește, iar asta înseamnă că vânzătorii știu că au cui să vândă.
Cererea pentru achiziția de proprietăți rezidențiale a crescut în România cu 3% în primul trimestru comparativ cu intervalul similar al anului trecut. La nivelul marilor orașe se înregistrează avansuri mai semnificative.
„Dacă ne raportăm la situația din 2008, putem spune că atunci cererea era una galopantă, iar pe piața rezidențială specula era cuvântul de ordine. Multe dintre achiziții se făceau off plan, iar numărul efectiv al celor care făceau o achiziție din poziția consumatorului final era destul de scăzut. Acum vedem o creștere a cererii, dar într-un ritm moderat, evoluția sa fiind influențată de îmbunătățirea condițiilor de pe piața de creditare și de evoluția salariilor. Cei mai mulți cumpărători sunt și consumatori finali”, au explicat analiștii imobiliare.ro.
De ce locuințele nu se vor ieftini
Mai multe tranzacții imobiliare în România.
În primele cinci luni s-au vândut la nivel național circa 250.700 de case, terenuri și apartamente, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Cele mai multe imobile s-au tranzacționat în această perioadă în București și în județele Ilfov și Brașov. Discutăm despre circa 44.400 de imobile, respectiv 18.700 și 12.100 de imobile.
Spre comparație, anul trecut s-au vândut în același interval de timp puțin peste 237.100 de case, terenuri și apartamente, cele mai multe tot în București, Ilfov și Brașov.
Volumul creditelor noi s-a dublat în prima parte a acestui an.
Volumul creditelor noi în lei a fost de 14,8 miliarde de lei în primele patru luni, în contextul în care în perioada similară din 2023 abia a fost depășit pragul de 7 miliarde de lei, conform datelor publicate de Banca Națională a României.
Din volumul total, circa 30% reprezintă credite noi, iar 70% refinanțări ale creditelor existente. Piața de creditare se menține efervescentă pe fondul ofertelor de dobândă fixă tot mai atractive.
Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat prin Imobiliare.ro Finance, brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro, a crescut la rândul său și a ajuns în luna mai la 70.197 de euro.
Important este și faptul că mulți dintre cei care apelează la finanțare aleg să vină cu un aport propriu mai mare de 15%, deci valoarea medie a unei proprietăți achiziționate prin credit se apropie de 88.000 de euro.
„Băncile nu văd, în momentul de față, riscuri semnificative asociate cu evoluția pieței rezidențiale. În plus, sunt mult mai selective atunci când oferă împrumuturi”, au mai precizat cei de la imobiliare.ro.
De ce locuințele nu se vor ieftini
Numărul autorizațiilor emise pentru clădiri rezidențiale începe să crească la nivel național.
După scăderi succesive înregistrate la acest capitol, numărul autorizațiilor de construire emise la nivel național pentru clădiri rezidențiale începe să urmeze un trend ascendent.
În primele patru luni s-au eliberat 11.000 de autorizații, în creștere cu 3% față de perioada similară a anului trecut.
O menținere pe termen lung a tendinței de creștere care a apărut în numărul autorizațiilor de construire emise pentru clădiri rezidențiale poate avea beneficii majore pentru ameliorarea problemei date de oferta scăzută. Efectele unei infuzii de proprietăți noi în piață nu vor fi însă vizibile imediat, ci pe parcursul anilor următori.
Oferta de locuințe noi este în scădere.
Numărul proprietăților rezidențiale scoase la vânzare la nivel național este tot mai scăzut. În primul trimestru din 2024 au fost disponibile pentru cumpărători 148.200 de case și apartamente, cu 7% mai puține decât la începutul anului trecut.
În București oferta s-a redus cu 17%, la 47.800 de locuințe. Aceasta este și cea mai mare scădere înregistrată în rândul principalelor orașe din țară.
O ofertă tot mai limitată poate să pună presiune pe prețuri. În timp, această problemă poate deveni tot mai acută și afectează implicit accesibilitatea locuințelor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.