Accident pe DN 1 Brașov – Prahova
Un accident rutier a avut loc astăzi, cu puțin înainte de orele 12.00, pe DN 1 Brașov – Ploiești.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară alternativ, dirijat, pe DN 1 Ploiești – Brașov, în zona stațiunii Sinaia, județul Prahova, după ce două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. O persoană rănită necesită îngrijiri medicale la fața locului. Sursa foto: INFO TRAFIC PRAHOVA.
Update:
Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 26 iunie a.c, ora 11.30, despre faptul că pe Drumul Național 1, în localitatea Sinaia s-a produs un accident rutier.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului iar din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 70 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un alt bărbat de 60 de ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.