Moșii de vară. De ce și cum se țin / Tradiții și superstiții / Ielele și Călușarii

Moșii de vară. De ce și cum se țin / Tradiții și superstiții / Ielele și Călușarii

Moşii de vară preced sărbătoarea denumită popular Rusalii, care are loc la cincizeci de zile de la Paşti, atunci când creștinii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh. La Moşii de vară se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, iar pomana este (era) dată îndeosebi în vase de lut speciale, folosite numai cu această ocazie, numite şi „moşoaice”. Sărbătorile Moşilor exprimă un anume tip de întrepătrundere între lumea celor vii, „lumea cu dor”, şi lumea de dincolo, „lumea fără dor”, graniţa dintre cele două lumi fiind, în concepţia înaintaşilor noştri, extrem de permeabilă, conform etnografului Marcel Lutic.
La Rusalii, la 50 de zile după Paşti, se încheie ciclul sărbătorilor pascale.

„Pe vremuri, mai ales copiii şi săracii aşteptau cu mare nerăbdare sărbătorile Moşilor, care precedau invariabil marile sărbători. Moşii cădeau în zilele de sâmbătă, în mediile arhaice, această zi fiind considerată a morţilor, cea mai bună pomană pentru sufletele lor făcându-se acum”, spune Marcel Lutic. Etnograful  menţionează că românii cred că cea mai nimerită sâmbătă din an pentru dat de pomană este cea dinaintea Duminicii Mari, cum mai era numită Duminica Rusaliilor, în sâmbăta numită şi a Moşilor sau Moşii de Rusalii, Moşii de Vară sau Moşii cei Mari.

La Moşii de Vară, gospodinele merg la morminte pentru a le curăţa, dau de pomană cât mai multe bunătăţi în vase din lut sau din lemn. Femeile sărace umpleau vasele pentru pomană cu apă de izvor, în timp ce altele, mai avute, puneau lapte, vin, bere sau mied, toartele vaselor fiind împodobite cu trandafiri ce amintesc de numele sărbătorii „rosa” şi Rusalii, la care se adaugă busuiocul, după cum a mai remarcat Marcel Lutic.

La Moşii de vară se puneau în străchini fructe coapte, plăcinte, caş, mămăligă, zeamă sau borş de pasăre, purcel sau miel, scrob (omletă), nelipsind pâinea, colacii, covrigii şi lumânările. Tot ceea ce era dat de pomană se dădea în vase noi, împodobite cu flori. Pomenile erau oferite în recipiente speciale de lut, numite şi „moşoaice”, lutul fiind şi materia cea mai potrivită pentru vasele de pomenire. La Moşii de Rusalii se dădeau de pomană vase cu fructe, colaci şi lumânări pentru cei răposaţi, în prima parte a zilei, iar în partea a doua a zilei, fiecare putea să dea de pomană pentru sufletul său. Se credea că nu era bine ca în această zi cineva să mănânce fără să dea de pomană. „Trebuie remarcat că bucovinenii nu mâncau la Moşii de vară până nu dădeau mai întâi de pomană, crezând că acum se împărtăşesc morţii cu Sfintele Taine. Gospodinele se mai duceau cu Moşi pe la vecini şi pe la neamuri, obişnuind să aprindă lumânarea la intrarea în casă. Moşii duşi erau întorşi, gospodinele nevenind niciodată acasă cu mâna goală. De multe ori, împărţirea Moşilor era continuată şi în Duminica Mare”, a spus Marcel Lutic.

Se credea că, în zilele de moşi, cei răposaţi aşteaptă să primească de pomană şi, dacă asta nu se întâmplă, rămân supăraţi. De asemenea, era încurajată oferirea de pomeni săracilor şi străinilor, fiind dezaprobată schimbarea de pomeni între rude. Se mai credea că mâncarea oferită ca pomană era bine să fie caldă, astfel încât mirosul acesteia îl putea sătura pe cel mort, de aceea, în unele locuri din Moldova, masa de pomană se mai numea şi „aburi”, iar în Muntenia – „aburel”.

Tradiții și superstiții

Sunt și o serie de superstiții legate de Moșii de Vară, după cum au consemnat etnografii: „În aceste zile se deșteaptă toți morții și se duc pe Valea cu Dor. Acolo găsesc tot ce li s-a dat de pomană în cursul anului. Cine nu găsește nimic ia țărână în poală și se întoarce mâhnit. Oalele se împart pentru ca cei morți să aibă cu ce bea apă pe lumea cealaltă. Acum nu se dau lăturile afară, că bieții morți stau cu gurile căscate în această zi, așteptând colaci, și lăturile le dau în gura lor. Nu se mătură, că se dă praf în ochii morților, care stau după ușă, până a doua zi, când, după terminarea liturghiei, își iau zborul către cer. Ca să fii ferit de furtișaguri și pierderi peste an, este bine ca prima plăcintă pe care o faci sâmbăta, pentru a doua zi, s-o rupi în trei și s-o dai de pomană săracilor ori s-o mănânci în casă. Ca să fii ferit de boli «din apucate» și ca să le meargă bine zarzavaturilor din grădină se fac colaci și se dau, cu lapte, de pomană pentru morți”.
Dacă va ploua în ziua de Moși de vară, anul va fi anul mănos (cu roduri bogate).
Încă din sâmbăta Rusaliilor, ferestrele, ușile și stâlpii caselor și ai porților se împodobesc cu ramuri de tei, plop sau stejar. Se consideră că acestea au puteri nebănuite împotriva Rusaliilor. Însă, plantele cu puteri magice de care se feresc Rusaliile sunt leușteanul, odoleanul, pelinul și mai ales usturoiul. De aceea, ele se purtau la brâu, la pălărie, în mână sau se puneau pe mese, în pat, sub perne, între haine. 
Moșii de vară se țin „ca să nu îmbătrânești repede”.

Ielele și Călușarii

În calendarul tradițional românesc, Rusaliile reprezintă un ciclu de sărbători, grupate în jurul Duminicii Mari (a Cincizecimii), care se compune din șase zile: Moșii de Vară (Sâmbăta Rusaliilor), Duminica Mare, Rusaliile (luni, marți și miercuri) și Joia Nepomenită. În mitologia românească, Rusaliile – cuvânt provenit din latinescul „rosalia” (sărbătoarea trandafirilor) – sunt considerate fiinţe fabuloase din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Împărat. În „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii mai frumoși“. Nu se cunoaște originea acestui mit, dar peste el a fost suprapus ulterior sărbătoarea creștină postpascală a Cincizecimii și devenită Duminica Rusaliilor. De această sărbătoare se leagă fel de fel de alte tradiții. Una dintre ele ar fi cea legată de Rusalcele slave, un fel de zâne ale apelor, asemănătoare sirenelor. În popor, Rusaliile sunt considerate a fi iele, un fel de zâne rele, care-i pocesc sau le iau mințile oamenilor care îndrăznesc să le privească. Spre deosebire de zânele frumoase din basme, Rusaliile sunt toate hidoase, fecioare gârbove, care călătoresc prin aer înarmate cu unelte tăioase, cântă și joacă în anumite zile pe la răspântii, poieni, puțuri, hotare, cruci. Rusaliile, 3 sau 9 la număr, ar fi, conform opiniei etnografului Tudor Pamfile, sinonime cu Ielele, cunoscute în popor sub diferite denumiri eufemistice: Milostivele, Măiestrele, Vânătoarele, Bunele, Dânsele, Puternicile, Frumoasele, Fetele Codrului ș.a. Pentru a se feri de ele, oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze de pelin, iar dacă le întâlnesc, să nu-și ridice privirea și să nu le vorbească. Fiind zâne ale apelor, în ziua Rusaliilor e bine ca oamenii să nu se scalde, căci îi paște înecul. Legat de Rusalii este și faimosul joc al călușarilor. Este un dans ritual de origine străveche și neclară, cu rol magic, pe de o parte patronat chiar de iele, pe de alta capabil să vindece relele. În popor se crede că jocul călușarilor are puterea de a izgoni bolile cronic