Aviz pentru parcare subterană în centrul civic
Aviz pentru parcare subterană în centrul civic
Primăria Brașov continuă implementarea de soluții de descongestionare a traficului din zonele aglomerate și de tranzit către o mobilitate sustenabilă. Una dintre aceste soluții este amenajarea de parcări, fie la intrările în oraș, fie în zone de trafic intens circulate, care să ofere astfel posibilitatea continuării drumului cu transportul în comun sau cu soluții alternative.
Unul dintre proiectele derulate de primărie este cel de amenajare a unei parcări subterane în centrul civic, cu 653 de locuri, care să le asigure brașovenilor și turiștilor locuri de parcare sigure, cu timpi mult mai mici de așteptare decât în centrul vechi și totodată acces la linii de transport în comun care fac legătura cu centrul istoric. În plus, distanța dintre viitoarea parcare și centrul istoric este relativ mică (aprox. 1.800 de metri) și poate fi străbătută și pe jos.
Proiectul a obținut astăzi avizul comisiei de circulație, unul dintre cele mai importante avize, iar după ce va fi obținut și avizul de mediu, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici vor fi prezentați consiliului local spre aprobare.
Conform SF-ului, parcarea multietajată subterană cu 3 niveluri va fi amenajată în zona dinspre Bulevardul Victoriei (în zona de vizavi de stația de autobuz).
La primul nivel subteran, din cele 202 locuri disponibile, 27 vor fi pentru persoanele cu dizabilități, 9 pentru autoturisme cu GPL și 15 pentru motociclete.
La al doilea nivel din cele 226 de locuri, 66 vor fi amenajate cu stații de încărcare pentru autoturismele electrice.
La nivelul trei vor fi amenajate alte 226 de locuri de parcare.
Alte decizii ale comisie de circulație
- Având în vedere demararea, în perioada următoare, a lucrărilor de amenajare a benzilor dedicate transportului în comun, comisia de circulație a avizat solicitarea primăriei pentru ridicarea limitatoarelor de viteză pe perioada derulării lucrărilor. În prima etapă lucrările se vor derula pe str. Lungă.
- De asemenea și solicitările primăriei privind montarea unui indicator rutier DRUM ÎNFUNDAT, str. Cloșca 19- 25, a unor limitatoare de viteză înaintea trecerii de pietoni – str. Mihai Viteazul nr. 1 -3 și pentru montarea unei oglinzi rutiere pe Aleea Magnoliei, ieșire în str. Lămâiței au primit avizul acestei comisii;
- În urma unor sentințe civile, Comisia de circulație a eliberat avizele și pentru:
modificare P.U.Z. din ansamblu de locuințe individuale cu dotări complementare în locuințe colective” – zona str. Narciselor – Sânpetru – faza P.U.Z.;
reconfigurare intersecție str. Ciobanului – str. 13 Decembrie, etapa 1. - Și solicitarea S.C. Ținț S.R.L. pentru desfășurare “Road Grand Tour Teleferic Challenge 2024”, în data de 27.07.2024, între orele 10.00 – 16.00 – concurs de ciclism montan pe drumurile și potecile din jurul Poienii Brașov, cu traversare în două puncte a DN 1E, a primit avizul comisiei;
- Au mai primit avizul comisiei de circulație următoarele proiecte:
Ștef Stil S.R.L. pentru schimbare de destinație din locuire în servicii salon de înfrumusețare, spațiu comercial (produse cosmetice), amenajare acces din exterior, cu recompartimentări ușoare și fără modificări structurale; amplasare totem” – la adresa Str. Lebedei f.n. – faza D.T.A.C. 6. Adresa nr. 80104/2024,
Popa Raluca, pentru consolidare, extindere pe verticală și orizontală, schimbare de destinație parțială din dormitor în spații comerciale” – la adresa Str. Independenței nr. 44 – faza D.T.A.C.
Homescu Sorin, pentru construire zid de sprijin, consolidare teren în pantă, împrejmuire parțială teren” – la adresa Str. Colțul Putinarilor nr. 73-75 – faza D.T.A.C.
S.C. Lidl România, pentru modificare A.C. nr. 680/2021 cu valabilitate prelungită: amenajare parcare și spații verzi” – la adresa Str. Alexandru Ioan Cuza nr. 3.
Ctpark Brașov S.R.L., pentru modificare de temă în timpul execuției a AC 482/20.11.2023; schimbare parțială de destinație din spații de cercetare în spații de producție, respectiv din spații de cercetare și producție în spații de depozitare, recompartimentări interioare, modificări de fațade, refaceri instalații, amenajări exterioare, elemente signalistică, împrejmuire” – la adresa Bd. Griviței nr. 1 – faza D.T.A.C. 12.
Comăniciu Gheorghe, pentru “construire clădire birouri, spații comerciale și locuințe colective; demolare C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7” – la adresa Str. Aurel Vlaicu nr. 1-3 – faza P.U.D
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.