Expres

Solstițiul de vară 2024. Ziua cea mai lungă doboară un record din 1796

Solstițiul de vară 2024. Ziua cea mai lungă doboară un record din 1796

Luna iunie din acest an aduce un eveniment astronomic rar, ce nu s-a mai înregistrat de 228 de ani. Este vorba despre momentul în care se produce solstițiul de vară, cu cea mai lungă zi din an. Dacă de obicei solstițiul de vară este în 21 iunie, în 2024, acesta va fi cu o zi mai devreme, în 20 iunie.
Dar particularitatea acestui an este că solstițiul se va produce cel mai devreme, ca moment al zilei, comparativ cu ultimii 228 de ani (din 1796), potrivit accuweather.com.
Solstițiul de vară 2024 se va produce în 20 iunie, la ora oficială 20.51. Însă cum România este în sistemul orei de vară, momentul va fi marcat la 23.51 (ora de vară = timpul legal român plus o oră, adică GMT plus trei ore), potrivit celor de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Denumirea de solstiţiu, din latinescul „solstitium” („Soarele stă”) este dată de faptul că, la data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia.
Crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe”, potrivit sursei citate.
Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau la cea mai mică înălţime faţă de Ecuator.
Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an. Acest fapt generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

Ziua în care se produce solstițiul de vară este și cea mai lungă zi din an. Este ziua în care ne bucurăm cel mai mult timp de Soare pe parcursul unei zile – 15 ore și 32 de minute, anul acesta. Marchează începutul verii astronomice. După momentul solstiţiului de vară, durata zilei iluminate de Soare începe să scadă, iar cea a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă.
În emisfera sudică a Pământului, fenomenul se derulează în sens invers.

Cum era sărbătorit Solstițiul de vară în antichitate

Tradiţia şi superstiţiile privind solstiţiul de vară au rădăcini străvechi. Cea mai lungă zi (iluminată de Soare) a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul soarelui.
Atât în România, cât mai ales în țările din nordul Europei erau o serie de tradiții ale acestei perioade: adunatul florilor și împletirea coronițelor purtate pe creștet de fete, împodobirea caselor și a ogrăzilor cu ramuri înfrunzite, floarea de ferigă ce înflorește în noaptea cea mai lungă a anului, fetele nemăritate care, dorind să-și viseze ursitul, adună diverse flori pentru a le pune sub pernă pentru a-și visa ursitul.
În China antică, ceremonialul solstițiului de vară constă într-o sărbătoare dedicată pământului, forței feminine și pricipiului Yin. În mod complementar, solstițiul de iarnă era rezervat sărbătoririi cerurilor, forței masculine și principiului Yang.

Străvechii păgâni din Europa (triburile celtice, slave sau germanice) sărbătoreau solstițiul de vară cu focuri de tabără. Noaptea solstițiului era specifică festivalurilor focului și magiei de dragoste, oracolelor iubirii și divinației.

Se credea că lanurile de cereale vor creşte până la înălțimea la care săreau peste foc cuplurile de îndrăgostiți. Prin intermediul puterilor magice ale focului, fetele își ghiceau viitori soți și, în același timp, flăcările alungau demonii și spiritele rele.

În Roma antică, festivalul Vestalia, dintre 7 și 15 iunie, era dedicat zeiței romane a căminului, Vesta. În această perioadă, femeile măritate aveau voie să intre în templul zeiței, în restul anului el putând fi frecventat numai de fecioarele vestale.

În străvechea Suedie, un arbore al miezului de vară era înălțat și decorat în fiecare așezare. Sătenii dansau în jurul lui, iar fetele și femeile se îmbăiau într-un râu, ritual având menirea de a aduce ploaia peste câmpuri.

Stonehenge și Midsommar

Cele mai faimoase festivități legate de solstițiul de vară sunt cele de la marele monument megalitic de la Stonehenge, unde se bănuiește că se țineau mari ritualuri în această perioadă a verii și acum câteva milenii. Uriașele pietre au fost aranjate într-un fel special și Soarele era celebrat acolo în câteva momente cheie din an de către populațiile zonei.

Se țin multe festivaluri în lume în această perioadă, de la carnavalul de lângă piramida de la Chichén Itzá (Mexic), până la petrecerile cu flori și focuri din Suedia și Letonia.

Una dintre cele mai cunoscute sărbători europene legate de solstițiul de vară este Midsommar, sărbătoare suedeză extrem de importantă în regatul nordic. „Sărbătoarea suedeză de Midsommar este considerată ca fiind cea mai importantă sărbătoare a anului, împărțind primul loc cu Sărbătoarea de Crăciun (Julen). La fel ca în tradiția poporului român, Sărbătorii de Midsommar i se atribuie forțe supranaturale, o noapte în care forțe benefice nedefinite își fac simțită prezența la modul subtil”, scrie Carmen Ambervill Wiberg, într-un studiu comparativ legat de solstițiul de vară și de sărbătoarea românească a Sânzienelor și cea suedeză: Midsommar.

O componentă primordială și de nelipsit de la Sărbătoarea de Midsommar este stâlpul de Midsommar (Midsommarstången) în jurul căruia se dansează. Dansul se aseamănă cu hora românească în care participanții, ținându-se de mână, formează un cerc în jurul stâlpului de Midsommar.
Conform istoricului Mai Fossenius, ideea stâlpului de Midsommar a fost direct inspirată de o tradiție germană și preluată în tradiția Sărbătorii de la mijlocul verii, începând cu secolul al XIV-lea. Acest stâlp este de obicei confecționat din lemn conform tradiției și ar trebui să măsoare puțin peste 20 de metri. Odată cu trecerea timpului s-a scurtat și lungimea stâlpului de Midsommar.

Credințele românilor legate de solstițiul de vară

În calendarul românesc, prin excelență solar, sărbătorile de mare importanță creștină se plasează în preajma echinocțiilor și solstițiilor. De exemplu, solstițiul de iarnă este în apropierea Crăciunului, iar cel de vară, aproape de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (care este pe 24 iunie, când sunt și Sânzienele (Drăgaica).

De menționat că în tradiția românească sunt mult mai puține credințe și superstiții legate strict de solstițiul de vară, dar sunt foarte multe legate de Sânziene (ziua de 24 iunie).

Solstițiile de iarnă și de vară marchează zilele cele mai scurte și cele mai lungi din an, inspirând ritualuri și manifestări de venerație în lumea întreagă. Solstițiul de iarnă simbolizează victoria luminii asupra întunericului, sfârșitul unui ciclu și începutul unui ciclu nou, marcat de lumină și dezvoltare. Solstițiul de vară simbolizează puterea Soarelui și frumusețea Pământului.

Ziua solstițiului de vară, când se credea că încetează cucul a cânta era numită „Amuțitul cucului”. Cucul indică primăvara astronomică, iar pentru români, cucul simboliza, în funcție de unde cântă, cum cântă și pe ce stă, fie sănătatea, norocul sau căsătoria, dar uneori și moartea.

Perioada solstițiului de vară era prielnică și pentru culegerea unor plante de leac: pentru acestea exista un calendar tradițional riguros și anumite plante se culegeau doar noaptea (spre exemplu în noaptea de Sânziene).
Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene (24 iunie), aprinse pe locul cel mai ridicat.
Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină.
Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie.
Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie – ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.
În timp, Noaptea de Sânziene – cum este denumită în folclorul românesc – a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţara respectivă şi chiar de regiunea respectivă.

Pentru ţărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară, se crede că, dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure şi salată va fi distrusă, potrivit Agerpres.

Încă din antichitate, se credea că magia practicată în timpul solstițiului de vară are darul de a materializa dorințe sau aspirații aparent imposibile.

Solstițiul de vară era o vreme a purificării prin apă și foc, un timp când practicile magice deveneau potente, iar spiritele pământului și cerului pășeau printre oameni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button