Cavalerul Rozelor la Sala Patria
Cavalerul Rozelor la Sala Patria
Melomanii braşoveni sunt aşteptaţi joi, 13 iunie, de la ora 19.00, la concertul de închidere al stagiunii cu numărul 146 al Filarmonicii Brașov. În Sala Patria, sub bagheta dirijorului Radu Popa, avându-l ca solist pe violoncelistul Ovidiu Marinescu. Programul serii include „Arie pe coarda Sol” de Johann Sebastian Bach, „Concertul pentru violoncel nr. 1 în Do major” de Joseph Haydn şi „Suita simfonică Der Rosenkavalier” (Cavalerul Rozelor) de Richard Strauss.
După acest concert, vor urma două evenimente camerale. Pe 15 iunie, la ora 19, va avea loc un recital vocal cu Maria Cazacu (soprană), Emilia Giol (soprană), Diana Gheorghiciuc (mezzosoprană) şi Sena Ducariu (pian). Pe 19 iunie, va avea loc un recital cu intrare liberă, avându-le ca protagoniste pe Mălina Chirilă (soprană), Anastasia Cismaş (soprană) şi Bianca Man (contraltă), acompaniate la pian de Hunor Kovacs şi Paul Ionescu.
Biletele pentru toate evenimentele Filarmonicii Braşov se găsesc la casieria Sălii Patria sau online pe site-ul bilet.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.