Politic

Publicitate electorală USR: Apropiații lui Scripcaru au făcut milioane din panourile publicitare ilegale din oraș

Cristina Antonie, prietenă apropiată a lui George Scripcaru, a făcut milioane de lei din afacerea panourilor publicitare pe care le-a folosit ilegal ani de zile. 

În cursul nopții trecute au fost demolate primele 7 panouri ilegale amplasate pe Calea București, în zona Spitalului Județean. Pentru a nu încurca traficul auto, acțiunea de demontare s-a derulat după ora 22.00. Demolările vor continua și în nopțile următoare pentru toate panourile amplasate ilegal.

Conform unui audit intern al Primăriei încheiat la finalul anului 2023, panourile de pe Calea București aparțineau municipalității, iar contractul prin care erau puse la dispoziția unei firme private era expirat de câțiva ani. Auditul arăta că panourile aparținând Primăriei, amplasate pe terenul Primăriei, erau folosite ilegal de o companie privată aparținând unei apropiate a fostului primar, George Scripcaru. Astfel, aceasta a obținut beneficii de milioane de lei, după cum demonstrează documente fiscale publice.

Municipalitatea a trimis în prima parte a lui 2024 notificări oficiale către firmele în cauză pentru a elibera domeniul public. Răspunsul a venit sub formă de amenințări cu procese, acțiuni în justiție. 

A urmat precampania electorală, perioadă în care respectivele panouri au fost umplute cu fața lui George Scripcaru, omul care făcuse contracte pentru apropiații lui. Pentru a evita orice discuție despre victimizări în campanie electorală, municipalitatea a hotărât să nu le demoleze în acea perioadă.

Astfel, după dispozițiile pentru demolare semnate în ultima vreme, de noaptea trecută au început lucrările efective. Primarul Brașovului era pe teren pentru a verifica lucrările. La fața locului era prezentă și prietena lui Scripcaru. Cristina Antonie a încercat să-l convingă pe primar de legalitatea panourilor și de dreptul firmelor ei de a le folosi. Neavând succes, aceasta a trecut rapid la amenințări care nici ele nu au schimbat deznodământul primelor 7 panouri demolate.

Allen Coliban, primarul Brașovului: “Mi se pare halucinant tupeul! Jaful pe care l-au făcut până în 2020, milioanele care le-au intrat în conturi folosind domeniul public al Primăriei, energia electrică a Primăriei, panourile Primăriei. Este absolut ireal. Atâta amar de ani au prăduit bugetul Brașovului, pe brașoveni. Mai are cineva vreo îndoială despre motivele care îl mână în luptă pe omul care a făcut contracte dubioase și de clica din jurul lui?”.

Irineu Darău, candidatul Alianței Dreapta Unită la Președinția Consiliului Județean Brașov: “Mă bucur pentru brașoveni în primul rând. Eu sunt unul dintre ei și mă bucur de fiecare dată când văd că furturile din fosta administrație sunt oprite, iar noi cetățenii putem beneficia bucată cu bucată din nou de orașul nostru, care pentru mult timp și pe multe paliere a fost acaparat de caracatița Scripcaru, cum s-a demonstrat și în acest caz. Așa acționează o administrație responsabilă față de cetățenii ei. Allen Coliban demonstrează și prin această acțiune că merită să fie din nou primar”.

Cod mandatar financiar: 21240009


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button