Onorariile avocaților, indexate din această lună / Cât este tariful minim pentru asistență judiciară
De luna aceasta, onorariile avocaților pentru asistență judiciară, reprezentare și asistență extrajudiciară vor fi indexate cu 105,9%. Măsura, prevăzută de legea privind organizarea profesiei de avocat, a fost statuată prin semnarea unui protocol semnat recent de ministrul Justiției, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) și procurorul general.
Începând cu data de 1 iunie 2024, onorariile pe care avocații le primesc pentru asistența judiciară oferită în materie penală, ori civilă, reprezentare ori asistență extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistență judiciară privind accesul internaţional la justiție în materie civilă și cooperarea judiciară internaţională în materie penală vor fi indexate cu 105,9%, procent care reprezintă indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică (INS) pentru perioada aprilie 2023 – aprilie 2024, conform avocat.net.
Măsura vine ca urmare a unui protocol tripartit, semnat la sfârșitul săptămânii trecute de ministrul Justiției, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România și de către procurorul general al României, după cum se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției.
Semnarea protocolului are la bază prevederile Legii 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora „anual, onorariile pentru asistenţa judiciară stabilite prin protocolul încheiat între UNBR, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public se indexează cu rata inflaţiei comunicată de INS”.
Documentul stabilește cuantumul și modalitatea de plată a onorariilor pentru avocați, acoperind diverse tipuri de prestații, care includ asistența judiciară ori reprezentarea în materie penală și civilă, în fața instanțelor judecătorești sau altor autorități.
De asemenea, sunt incluse serviciile avocațiale prestate în cadrul sistemului de ajutor public judiciar și în procedurile de cooperare judiciară internațională în materie penală, precum și asistența avocațială extrajudiciară oferită în cadrul sistemului de ajutor public judiciar.
În plus, sunt incluse onorariile pentru asistența judiciară și reprezentarea în cauze internaționale, privind accesul internațional la justiție în materie civilă, aplicarea Convenției privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate și aplicarea instrumentelor de drept internațional privat în domeniul obligațiilor de întreținere și răpirii internaționale de copii.
Protocolul prevede și prestațiile specifice prevăzute de legi speciale, acoperind cazurile referitoare la drepturile recunoscute pentru azilanți, persoane cu dizabilități, revoluționari, precum și situațiile impuse de convențiile internaționale la care România este semnatară.
Exemple de onorarii actualizate pentru serviciile avocaților:
procese și cereri al căror obiect este neevaluabil în bani, procese și cereri în materia raporturilor de familie, pentru ocrotirea persoanei și a minorilor: 1.080 lei;
cereri privind acordarea personalității juridice, autorizarea funcționării și înregistrarea asociațiilor și fundațiilor: 900 lei;
cereri privind exercitarea autorității părintești: 1.080 lei;
cereri privind obligația de întreținere: 1.080 lei;
cereri de instituire, prelungire, înlocuire sau ridicare a consilierii judiciare ori a tutelei speciale: 1.080 lei;
cereri privind plasamentul sau orice altă măsură de protecție a minorului: 1.080 lei;
cereri de divorț, cu solicitări accesorii privind copiii minori ai căsătoriei, născuți sau adoptați înaintea sau în timpul acesteia: 1.080 lei;
procese și cereri în litigiile cu profesioniști, al căror obiect este neevaluabil în bani: 1.080 lei;
alte procese și cereri în materia raporturilor de familie, pentru ocrotirea persoanei și a minorilor: 1.080 lei;
cereri privind internarea nevoluntară/ridicarea: 1.080 lei;
cereri privind evacuarea: 1.080 lei;
cereri privind obligația de a face, atunci când aceasta este neevaluabilă în bani: 1.080 lei;
procese și cereri al căror obiect este evaluabil în bani: 720 lei + 0,5% din valoarea obiectului litigiului, dar nu mai mult de 1.800 lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.