Ziua Copilului, alături de salvamontiștii brașoveni, la Complexul Olimpia
Ziua Copilului, alături de salvamontiștii brașoveni, la Complexul Olimpia
Copiii sunt invitați pe 1 iunie, începând cu ora 10:00, la Complexul Sportiv Olimpia, unde salvamontiștii brașoveni au pregătit o zi plină de activități captivante, educative și, desigur, foarte distractive.
„Ateliere tematice de prim ajutor: Învață cum să reacționezi în situații de urgență și cum să oferi primul ajutor.
Tiroliană: Experimentați adrenalina și distracția de a vă da pe tiroliană sub supravegherea salvatorilor montani.
Jocuri sportive și treasure hunt: Participați la competiții amuzante și antrenante, care vă vor testa abilitățile și spiritul de echipă.
Demonstrații de echipamente și tehnologie: Veți putea vedea dronele, echipamentele și autospecialele folosite de salvatorii montani în acțiune.
Concursuri cu premii: Pregătim pentru voi numeroase concursuri cu premii atractive pentru cei mici și mari.
Pe lângă toate acestea, veți avea ocazia să vă întâlniți cu salvatorii montani și voluntarii, să aflați mai multe despre munca lor și să descoperiți povești fascinante despre misiunile lor de salvare”, au detaliat reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Brașov.
Evenimentul este organizat de Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, Asociația Salvatorilor Voluntari din România – SAR UAV (ASV România) în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov, Baza Sportivă Olimpia și Consiliul Județean Brașov.
„Nu ratați această ocazie unică de a petrece Ziua Internațională a Copilului într-un mod interactiv și educativ! Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături pentru o zi de neuitat!”, mai spun organizatorii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.