Delicte

Patru elevi de clasa a VIII-a au agresat sexual colegi de clasa a V-a, într-o școală din județ

Patru elevi de clasa a VIII-a au agresat sexual colegi de clasa a V-a, într-o școală din județ

Cazul șocant s-a petrecut la Școala Gimnazială Recea (județul Brașov). Patru elevi de clasa a VIII-a și-au abuzat sexual colegi mai mici, de clasa a V-a. Faptele, care s-au petrecut în timpul recreațiilor școlare, au ajuns la urechile părinților, care s-au dus la școală pentru a afla cum s-a ajuns într-o astfel de situație. Au aflat și polițiștii care au deschis dosare penale în care cercetează faptele. Toată comuna este șocată de ceea ce s-a petrecut în școală, relatează Monitorul de Făgăraș.

„S-a întâmplat în școală și pe terenul de sport. Copiii au fost dezbrăcați și li s-a băgat creioane în fund. Așa a povestit copilul care este marcat. Am aflat că s-a întâmplat joi, 16 mai, dar tot copiii au spus că povestea este de peste o lună, s-a tot repetat“, a relatat bunicul unui copil abuzat.

Directorul școlii, Nelu Avram, suspendat din funcție fiind în campanie electorală, spune că totul ar fi fost doar o joacă de copii, ce imita ceva văzut pe internet.

„Au urmărit un filmuleț pe rețeaua TikTok și au făcut și ei la fel. Cei mari din clasa a VIII-a i-au luat pe băieții din clasa a V-a, i-au băgat într-o sală de clasă și le-au băgat degetul în fundulețe, dar cu pantalonii pe ei. Așa le impunea, se pare, jocul de pe TikTok. Eu am aflat joi, 16 mai, după orele de curs, iar vineri am luat măsuri. Copiii au spus că așa s-au distrat împreună“, a explicat profesorul Nelu Avram.

Agresorii sunt bursieri, unul chiar cu bursă de merit.

„Nici nouă nu ne venea să credem ce s-a întâmplat. Am chemat copiii la discuții. Am convocat comisia de bullying din școală. Am invitat părinții. Am chemat polițiștii. Așa am aflat cum s-au petrecut faptele. Am anunțat și Inspectoratul Școlar Județean Brașov despre această situație. Doi dintre părinții ccopiilor abuzați au depus plângere și la noi la școală. În cercetarea polițiștilor, dosarul se bazează pe infracțiunea de abuz sexual“, a adăugat prof. Avram.

Părinții victimelor vor să se ia măsuri drastice față de agresori.

„Ne temem că dosarul va fi mușamalizat așa cum se întâmplă în multe cazuri“, a spus unul dintre părinți.

„Comisia de bullying din școală a propus trei măsuri: exmatricularea autorilor timp de trei zile, tăierea burselor și interzicerea lor la ceremonia de final de an și la banchet. În consiliul profesoral s-a stabilit, de comun acord cu IȘJ Brașov, să rămână pedeapsa de suspendare a plății burselor pe o perioadă de 4 luni. Trei elevi primesc burse sociale și al patrulea primește bursă de merit. Ne pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat“, a mai spus directorul școlii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Andrei Gheorghe
6 luni în urmă

dacă era copilul directorului cel agresat oare tot ” o joaca ” o considera? o distracție? . hai sictir

Daniela
6 luni în urmă

Ce frumos e în rromania europeană, țară a lumii civilizate, cică! Vai de noi! Locul copiilor și a nepoților noștri nu mai e aici, fugiti cât mai e timp din jegul asta de țară!

Andrei Gheorghe
Răspunde la  Daniela
6 luni în urmă

dacă fugiți rămân doar ei și se alege praful de tot. nicăieri nu e mai ok. în Italia sunt africanii în Germania musulmanii în America arme…. mai bine stam aici și luptam pt tara noastră. nu fugim ca lașii

Back to top button