Expres

Un student medicinist, voluntar la ISU Braşov

Un student medicinist, voluntar la ISU Braşov

Atunci când vorbim despre salvatori, putem vorbi despre pompieri, medici, asistenți, salvamari, sau despre multe alte meserii de a căror dedicare și implicare depind viețile noastre. Însă, atunci când îmbraci două uniforme diferite, ambele de salvator, ambele din vocația de a-ți ajuta semenii, simți cu adevărat că aduci o contribuție majoră la binele comunității din care faci parte.

Sergiu Costin Ciupercă are 20 de ani. Deși încă este la o vârstă fragedă, dorința de salva vieți l-a împins să îmbine cu succes voluntariatul pe ambulanța SMURD în cadrul ISU Brașov, cu studenția la Facultatea de Medicină.

Sergiu ne-a împărtășit că activitatea de voluntariat este cea mai frumoasă experiență trăită de el până acum. Chiar dacă facultatea îi ocupă mult timp, având multe noțiuni teoretice pe care trebuie să și le însușească, consideră foarte utilă practica pe ambulanță, unde a deprins multe abilități, în același timp devenind mai responsabil și mai empatic cu pacienții.
Sergiu consideră voluntariatul o parte constructivă a vieții sale, atât pentru implicarea adusă comunității din care face parte, cât și dezvoltării sale profesionale.

Practica pe ambulanța SMURD îl ajută nu doar să împletească noțiunile teoretice învățate cu practica din teren, ci și să se dezvolte ca om în interacțiunea sa cu pacienții, devenind, cu fiecare tură, o versiune mai bună a sa.

Îți mulțumim pentru implicare!”, a transmis ISU Braşov pe pagina de Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button