A murit văduva regretatului actor Marin Moraru

A murit văduva regretatului actor Marin Moraru

Anunțul a fost făcut pe Facebook de Elena Postelnicu, jurnalistă la Radio România.
„Într-o zi Sfântă de Paște am aflat că o persoană extrem de dragă sufletului meu – doamna Lucia Moraru – The President cum ii plăcea să i se spună uneori la Radio – a plecat la Ceruri, spre Lumină. Nu am cuvinte! … Abia așteptam să o revăd, când urma să ajungem pe la București. Și de ziua ei, pe 2 mai, i-am promis că vom trece să o îmbrățișăm…Vom trece… însă nu acasă,…ci acolo unde mergeam des cu ea… la Marinuș.
Doamna Lucia (din respect nu puteam să-i spun pe nume, chiar dacă se supăra des pe mine) mi-a fost ca o a doua mamă. La Radio, mă dojenea când nu eram atentă, dar imediat mă și îmbrățișa, mă lua peste tot cu ea și chiar ne-a găzduit de foarte multe ori acasă la ea… unde ne aștepta cu fel de fel de mâncăruri pregătite chiar de ea. Iar când au murit părintii mei… ea mi-a fost alături moral și a contat foarte mult.
Drum bun, Lucia… Nu te voi uita niciodată!!!!!”, a scris Elena Postelnicu.
Un alt omagiu vine de la Elena Loreta Popa.
„Astăzi, direct în Rai, a plecat doamna Lucia Popescu Moraru, om de radio, absolventă de Conservator, iubitoare de muzică rock, soția maestrului Marin Moraru, una dintre cele mai inteligente, incredibile, extraordinare femeie pe care le-am cunoscut. Era o plăcere să vorbești cu dumneaei. I-a cunoscut pe cei de la Phoenix, a fost în turneu cu ei la Sopot, a făcut emisiuni cu toți rockerii români. Spunea mereu că aceasta a fost norocul ei. Când prietena mea Teodora Ionescu și-a lansat cartea și m-a rugat să vorbesc despre ea la eveniment, am avut emoții pe care mi-a fost greu să le stăpânesc pentru că în fața mea erau Marin Moraru și soția sa, doamna Lucia Popescu Moraru. Eram atât de atentă să nu greșesc că nu-mi mai puteam controla căldura din glas și bucuria că mă aflu acolo. Țin minte că la final minunea de OM care a fost Marinuș Moraru s-a apropiat de mine și mi-a spus să stau liniștită că a fost bine. Fără emoție, fără bun simț (o calitate paranormală astăzi, vorba unui alt prieten drag sufletului meu) calitatea de a fi om este foarte scăzută. Fără emoție nu atingem sufletul nimănui. Mintea nu atinge sufletul așa cum o face inima. Nu am uitat niciodată cuvintele lui de mângâiere. În august 2016, când ne-a părăsit Marin Moraru, m-a tulburat durerea care împietrise chipul doamnei Lucia. Este o imagine pe care nu am uitat-o niciodată de atunci. Și m-a lăsat fără cuvinte puținătatea celor veniți să-i prezinte un ultim omagiu. A fost prezentă la Muzeul Național al Literaturii Române atunci când am făcut un eveniment dedicat Teodorei Ionescu (dispărută și ea prematur) și a vorbit atât de frumos despre ea. Îmi promisese un interviu pentru „Poezie și creație”. N-a fost să fie, din păcate! Dumnezeu să vă odihnească în pace, doamnă dragă! De acum sunteți în Cer, la brațul celui alături de care ați petrecut peste 50 de ani din viață. Rămânem pe zi ce trece mai săraci, mai triști, mai singuri”.
Lucia Popescu Moraru, om de radio, și Marin Moraru, monstru sacru al teatrului și cinematografiei, s-au cunoscut într-un tren care-i ducea la munte. Erau studenți amândoi și mergeau într-o tabără școlară de iarnă. A fost începutul unei povești ce avea să dureze o jumătate de secol, până la moartea lui, în 2016.

Dumnezeu să-i odihnească!