Spărgător de locuințe prins în fapt, în noaptea de Înviere, în județul Brașov
Un spărgător de locuințe a fost prins în fapt, în noaptea de Înviere (4 spre 5 mai), în județul Brașov.
„La data de 04 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, în jurul orei 22.30,au fost sesizați de către proprietarul unui imobil, care semnala faptul că, la pătrunderea în locuință, ar fi găsit mai multe bunuri răvășite și bănuiește că autorul s-ar afla în interior.
În baza sesizării primite, polițiștii s-au deplasat imediat la adresa indicată, unde, după verificare amănunțită a imobilului și a dependințelor acestuia, într-un spațiu de depozitare, a fost identificat ascuns un bărbat, de 24 de ani. Acesta a fost imobilizat și condus la sediul de poliție pentru cercetări suplimentare.
În urma acestora s-a stabilit că tânărul ar fi pătruns în imobilul din localitatea Râșnov cu scopul de a sustrage bunuri, însă a fost surprins de apariția proprietarului, motiv pentru care s-a ascuns”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.