Cetățuia Brașovului își deschide din nou porțile
Cetățuia Brașovului își deschide din nou porțile
Cetățuia de pe Dealul Straja își va deschide din nou porțile pentru brașoveni și turiști chiar în Săptămâna Luminată, după Paști. Asta, însă, după ce vor fi executate anumite lucrări acolo, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea, potrivit Radio România Braşov FM:
„La Cetățuie avem de executat o serie de lucrări pentru punerea în siguranță în următoarele două săptămâni. Obiectivul nostru este ca în săptămâna care precede coborârea Junilor în Cetate să deschidem porțile astfel încât vizitatorii brașoveni și turiștii să poată intra în Cetățuie”.
Coborârea Junilor în Cetate are loc, conform tradiției, în Duminica Tomii, la o săptămână după Paști.
Deschiderea totală, după lucrări mai ample
Cetățuia a mai fost deschisă brașovenilor și în luna septembrie a anului trecut, după opt ani în care a stat cu lacătul pe ușă. în timpul celei de-a treia ediții a Forumului Orașelor Verzi (detalii aici).
„Este un început de drum în tot ceea ce înseamnă procesul de reabilitare și punere în siguranță. Avem două demersuri în paralel, un demers pe termen scurt, care să stopeze degradarea, în principal a zidului exterior, și un demers pe termen lung, de a o renova și a o reda în toată frumusețea ei, ca monument istoric de clasă A”, explica, la acel moment, primarul Allen Coliban.
Deschiderea tuturor spațiilor se va face după finalizarea proiectului de restaurare, un proiect mult mai amplu, care include o serie de studii, inclusiv cel privind rezistența la cutremur (există un studiu de acum trei ani, care va trebui actualizat), dar și o analiză a destinației spațiilor existente.
Acest monument istoric s-a reîntors în proprietate publică a municipiului Brașov în urma unui proces care a durat 7 ani, deschis de Primăria Brașov, pentru trecerea Cetățuii Brașovului de pe Dealul Straja, din proprietatea Aro Palace SA, în proprietatea publică a statului român, proces care a fost câștigat de municipalitate la sfârșitul lui 2022.
În luna mai 2023, Guvernul a aprobat hotărârea prin care monumentul a fost transmis din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Finanțelor în cea a domeniului public al municipiului Brașov.
Într-o primă etapă s-au efectuat lucrări de igienizare în exteriorul și interiorul cetății și urmează cele de punere în siguranță a obiectivului. Lucrările se referă, în principal, la acoperiș și tencuieli.
După finalizarea lucrărilor de punere în siguranță, Cetățuia va fi deschisă publicului larg pentru a vizita zona în interiorul cetății (zona perimetrală).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.