Delicte

Registrator de la un centru de vaccinare antiCOVID-19, condamnat la închisoare cu executare. Pedepse și pentru persoane care s-au vaccinat fictiv

Un registrator de la un centru de vaccinare antiCOVID-19 a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, pentru luare de mită, într-un dosar privind vaccinarea fictivă a unor persoane. Printre condamnați se numără și beneficiari, potrivit DGA.

Curtea de Apel Pitești a respins, zilele trecute, ca nefondate, apelurile din acest dosar, menținând sentința pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Penală. Astfel, s-a dispus condamnarea definitivă a 20 de inculpați (dintre care registratorul de la un centru de vaccinare din Argeș), pentru fapte de corupție și alte infracțiuni în legătură cu vaccinări anti-Covid fictive. Condamnările:

  1. Un inculpat, registrator la un centru de vaccinare din județul Argeș, pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată și fals informatic în formă continuată;
  2. Un inculpat, intermediar în cauză, pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani și prestarea unui număr de 100 zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria comunei Morărești sau Primăria comunei Cotmeana;
  3. Un inculpat, intermediar în cauză, pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani și prestarea unui număr de 100 zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Orașului Mioveni sau Primăria Municipiului Pitești;
  4. Un inculpat, intermediar în cauză, pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani și prestarea unui număr de 100 zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria comunei Suseni sau Primăria Orașului Costești;
  5. Alți 15 inculpați, beneficiari în cauză, pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani și prestarea unui număr de 60 zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunității la diferite primării din raza județului Argeș;
  6. Un inculpat, pedeapsa de 8 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în formă continuată la fals informatic, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul penal în cauză, a fost inițiat la data de 19.01.2022 ca urmare a sesizării Serviciului Județean Anticorupție Argeș. Instanța a dispus desființarea totală a adeverințelor de vaccinare anticovid-19 emise pentru cei 27 de inculpați din dosar.

Registratorul a fost acuzat că, „în perioada mai 2021 – februarie 2022, a pretins și primit diferite sume de bani, dar şi foloase materiale (voucherele aferente vaccinării), pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să ateste informatic, în mod fals, vaccinarea împotriva COVID 19 în Registrul persoanelor vaccinate (RENV) a mai multor persoane. Acestea nu s-au vaccinat, nefiindu-le administrat serul de imunizare, ele figurând ulterior în RENV ca fiind vaccinate și astfel au fost trimise în judecată de către procurorul de caz pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals informatic”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
5 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
ron
7 luni în urmă

Felicitări și tot respectul pentru atitudinea anti otravă!

Willy
Răspunde la  ron
7 luni în urmă

Se vede ca esti haurist barbughist! Vai de capul tau!

ron
Răspunde la  Willy
7 luni în urmă

Stimabile,daca ai de făcut un comentariu vis a vis de articol,scrie ce dorești,insa nu îți permit sa fi nesimțit!
E treaba ta ce ai de împărțit cu alții,nu ai decât să faci 100 de vaccinuri,dar abține te de la jigniri.

Barbu Gh.
Răspunde la  ron
7 luni în urmă

Ăla este deviantul vilighei, un waxerist notoriu. Acum s-a dat pe „slava hucraina”. Mâine va fi, asta fiindu-i și starea sa naturală, cu leghebeteii iar poimâine va lăuda greierii pane și viermii de făină.

Barbu Gh.
7 luni în urmă

Ăla merită statuie.

Și nu înțeleg de ce a fost condamnat? CĂ S-A OPUS UCIGAȘILOR DIN CONDUCEREA ȚĂRII ȘI A „EROILOR” ÎN HALATE ALBE?

Back to top button