Expres

Peste două miliarde de lei pentru modernizarea căii ferate Predeal – Constanţa

Peste două miliarde de lei pentru modernizarea căii ferate Predeal – Constanţa

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Implementarea măsurilor necesare funcționării sistemului ERTMS pe secțiunea de cale ferată Predeal-Bucureşti- Constanţa şi extinderea sistemului GSM-R pe rețeaua primară de transport feroviar”, lucrare de utilitate publică de interes naţional.

Concret, este vorba despre modernizarea sistemelor de semnalizare pentru secţiunea de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa, cu o lungime de 369 km. Conform hotărârii aprobate de Executiv, valoarea investiţiei se ridică la valoarea totală de 2,16 miliarde lei (inclusiv TVA), iar lucrările vor dura 36 de luni.

Realizarea și derularea acestui proiect revin Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., care este beneficiarul investiției. Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor și infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Prin acest proiect vor fi instalate sisteme de semnalizare similare celor existente pe căile ferate din Uniunea Europeană, dar se va construi şi un centru operaţional de comandă.

Conform estimării Guvernului, pentru sectorul de cale ferată Predeal – Câmpina, termenul de finalizare a lucrărilor la noul sistem este perioada 2025 – 2026.

Pe secțiunea de cale ferată Predeal – Chitila – București Băneasa – Constanța, lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare s-au realizat în perioada 2000 – 2013 în cadrul mai multor proiecte”, notează clubferoviar.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button