A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii
A murit Daniel Barbu, fost ministru al Culturii. Fostul ministru al Culturii, istoricul și teologul Daniel Barbu, a murit la vârsta de 67 de ani, în urma unei forme de cancer de care suferea de mai mult timp.
Prof. Bogdan Duca a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele sociale.
„A murit profesorul Daniel Barbu. Ieri, mă întâlneam, întâmplător, la Ateneu, cu profesorul ce mi-a deschis ochii și gustul pentru teologia ca teologie. Astăzi aflu că viața/moartea m-a despărțit de profesorul care m-a influențat cel mai mult în ceea ce privește ideile: Daniel Barbu. Stranie coincidență.
Daniel Barbu, profesorul care, politicos ca un nobil englez, erudit ca un filosof german și rafinat ca un intelectual francez, a fost, totuși, unul din cei mai revoluționari gânditori din România ultimelor decenii și, sigur, cel mai curajos teolog român. Probabil foarte puțini au auzit de el, dar asta nu înseamnă că nu a fost enorm. Iar cei care i-au fost studenți și discipoli știm foarte bine asta”.
Daniel Barbu era doctor în istorie, titlu obținut la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în 1991, iar între 1991 și 1993 a urmat studii doctorale în cadrul facultății de teologie la Universitatea din Fribourg, Elveția.
De asemenea a fost auditor al Școlii de Înalte Studii în Științele Sociale din Paris și a mai susținut cu succes un doctorat în filosofie la Universitatea din București, în 1999. În anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Ofițer pentru activitatea în domeniul învăţământului superior.
Daniel Barbu a fost ministru al Culturii între 21 decembrie 2012 și 12 decembrie 2013. Totodată, a fost senator PNL în legislatura 2012-2016.
Din anul 2017 și până în anul 2019 a fost președinte al Autorităţii Electorale Permanente.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Daca ramanea in domeniul lui universitar, si nu se baga in mocirla politica, ramanea un filozof !
Plânge careva?
Ma-ta cumva?