Gigi Becali, amendat de UEFA
Gigi Becali, amendat de UEFA
UEFA l-a amendat pe Gigi Becali, patronul de la FCSB, cu suma de 30.000 de euro, după ce acesta a recunoscut că a pariat pe meciul Nordsjaelland – FCSB, din turul 3 preliminar al Conference League.
Amenda de 30.000 de euro este pentru „participarea la activități de pariuri legate de un meci din competițiile UEFA”, potrivit Fanatik.
„Am mai pierdut din 20.000, am pus și un pariu de 20.000. Eu am vorbit cu cineva și mi-a zis că e cotă 7. Dacă e calificare, iei de 7 ori mai mult. I-am zis să îmi pună și mie 50.000 de la el. A dat, cutare, nu pot să pun 50.000, că nu primesc, pot să pun maxim 20.000, bine că nu a primit. Și a pus 20.000 și i-am pierdut. Nu am pariat eu.
Hai să îți spun când nu ai voie să pariezi, nu ai voie în România, că se consideră că faci aranjamente. Dar, dacă pariezi pe meciuri europene, nu e nicio problemă”, spusese Gigi Becali vara trecută, pentru Prosport.
„Federația Română de Fotbal a luat act de declarațiile făcute de domnul George Becali. Având în vedere că acestea fac referire la un meci disputat într-o competiție organizată de UEFA, FRF se află în acest moment într-un dialog cu forul de la Nyon.
Informații suplimentare vor fi comunicate imediat ce acestea vor fi disponibile”, a reacționat FRF, în august 2023.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.