Expres

Barajul de la Voila, de pe Olt, este colmatat aproape în totalitate

Barajul de la Voila, de pe Olt, este colmatat aproape în totalitate. Prefectul Mihai Cătălin Văsii a prezidat astăzi o întâlnire de lucru având ca subiect necesitatea luării unor măsuri în vederea decolmatării Amenajării „Centrala Hidroelectrică Voila județul Brașov”.

Întâlnirea a avut loc la solicitarea directorului Sucursalei Hidrocentrale Sebeș a Hidroelectrica SA, Odiviu Nicolae Spătari, și la aceasta au participat reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov, Agenției pentru Protecția Mediului Brașov, Comisariatului Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu, Serviciului Teritorial Brașov al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și ai unităților administrativ-teritoriale Voila, Beclean și Făgăraș.

„Din prezentarea făcută de dl. director al Sucursalei Hidrocentrale Sebeș a reieșit că la Amenajarea Voila gradul de colmatare este de 88%. Aceasta implică unele riscuri, având în vedere faptul că astfel a scăzut capacitatea de tranzitare a undelor de viitură. Din fericire, în ultimii ani nu s-au înregistrat situații excepționale în privința debitelor pe râul Olt în zona acestei amenajări, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie pregătită pentru o atare situație.

De altfel, și legea prevede că deținătorii de construcții hidrotehnice au obligații privind întreținerea și exploatarea acestora. Toți cei prezenți la întâlnirea de astăzi au înțeles necesitatea operațiunii de decolmatare, care cel mai probabil se va face prin dragare, iar instituțiile abilitate din județul Brașov își vor da tot concursul societății Hidroelectrica SA pentru îndeplinirea preocedurilor legale și buna desfășurare a acestor lucrări”. a spus Prefectul Mihai Cătălin Văsii.

Amenajarea Voila a fost pusă în funcțiune în anul 1989, în scopul producerii energiei electrice, dar și în cel de a asigura tranzitarea debitelor în aval în cazul producerii unor viituri.

Necesitatea realizării lucrărilor de decolmatare a cuvetei lacustre au în vedere asigurarea protecției populației și bunurilor materiale, asigurarea unui luciu de apă pentru speciile acvatice și, nu în ultimul rând, menținerea capacității de producție a energiei electrice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button