Expres

16 bănci primesc dosarele pentru „Noua Casă 2024”

16 bănci primesc dosarele pentru „Noua Casă 2024”

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) anunţă că programul Noua Casă 2024 a devenit operaţional după ce plafonul de garantare aprobat de Ministerul de Finanţe, în valoare de 1 miliard de lei, a fost alocat celor 16 finanţatori înscrişi în program.

Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, programul Noua Casă rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat, cât şi prin comisioanele de administrare reduse anul acesta cu 50% (de la 0,30% pe an la 0,15% pe an, calculat la soldul garanţiei).

O altă modificare adusă programului, în ediţia 2024, este reducerea cu 30% a onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepţii prevăzute în mod expres în legislaţia incidentă.

Astfel, românii care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă, pot apela la una dintre băncile partenere – Alpha Bank, BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, OTP Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank şi Techventures Bank – pentru întocmirea dosarului de credit şi înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obţinerii garanţiei de stat.

Informaţii complete privind condiţiile de eligibilitate, documentele solicitate şi modul de accesare a programului Noua Casă sunt publicate pe site-ul FNGCIMM.

De la lansarea Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2023, au fost acordate 333.219 garanţii şi promisiuni de garantare în valoare totală de 31,57 miliarde lei, ce au susţinut credite în valoare de 63,8 miliarde de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button