Brașovenii trebui să știe: consilierii PNL-PSD sunt setați să blocheze activitatea Primăriei. Interesele lor sunt anti brașoveni.
Consilierii majorității PNL-PSD din Consiliul Local Brașov nu-și respectă jurămintele făcute cu mâna pe Biblie și nu fac tot ceea ce le stă în puteri pentru binele brașovenilor. Ba din contră. Principala lor preocupare este blocarea și tergiversarea proiectelor municipiului Brașov.
Deși ședințele de Consiliul Local sunt publice și transmise live pe YouTube, adevărul e că brașovenii nu pot urmări ședințe de 12-13 ore, care încep într-o zi și se termină a doua zi. Aici s-a ajuns, la cea mai mare durată a ședințelor de Consiliu Local din țară. Aceste ședințe ar trebui să fie despre brașoveni, despre proiectele pentru dezvoltarea orașului, despre colaborare între cei care au fost votați de brașoveni, nu despre circul lui Chiricheș și lipsa de competență în conducerea ședințelor a consilierului Anton.
Consilierii PNL-PSD au interese ca RIAL să fie devalizată. Așa cum a fost de la înființarea ei.
Subiectul RIAL le dă frisoane consilierilor majorității PNL-PSD din Consiliul Local Brașov pentru că știu ce jafuri au avut loc acolo de la înființarea societății. Câțiva consilieri locali au făcut parte din vechea administrație, atunci când Brașovul a fost deposedat într-un mod cel puțin controversat de sute de imobile aflate în administrarea RIAL. De asemenea, membri de partid beneficiau de chirii mult sub cele plătite de brașovenii care închiriau de pe piața liberă, iar unii “uitau” să le plătească și pe acelea. Abia acum, în administrația Coliban, au fost înscrise la ANAF contractele de închiriere.
Desigur, la RIAL au fost comise multe infracțiuni. Dacă pe partea penală a intervenit prescrierea faptelor pe o legislație făcută tot mai permisivă pentru infractori, pe partea civilă se pot recupera imobile dacă se constată nulitatea documentelor care au stat la baza deciziilor de înstrăinare din patrimoniul RIAL.
Apartamentul vândut cu 723 lei: consilierii PNL-PSD sabotează demersul primarului de a-l recupera în instanță
În urma auditului efectuat la RIAL, problema principală n-a fost că valoarea apartamentului vândut cu 723 de lei n-a fost actualizată. Doamna care a intrat în proprietatea lui n-avea dreptul să cumpere apartamentul în baza legii 112 / 1999 pentru că a deținut anterior o locuință. La dosarul de la RIAL exista proba unui contract de vânzare-cumpărare între doamna în cauză și fiica dumneaei, prin care o locuință pe care a dobândit-o prin moștenire a vândut-o fiicei dumneaei în anul 1995. “Asta înseamnă, în primul rând, o faptă penală de fals în declarații. Mult mai grav este că un serviciu juridic al RIAL-ului, cu direcțiune, director comercial sub oblăduirea căruia se afla din 2002 încoace au mințit în instanță și au mințit și Municipiul că acei chiriași îndeplinesc condițiile, mai mult, au decis să nu facă apel când instanța a decis vânzarea, și la suma aceasta” a precizat primarul Coliban în septembrie 2023, menționând că a făcut plângeri penale.
Nici în ședințele de Consiliu Local din acest an consilierii PNL-PSD n-au votat ca municipiul Brașov să aibă parte de cea mai bună reprezentare în instanță prin achiziția de servicii juridice.
Consilierii PNL-PSD resping orice proiect de achiziționare de servicii juridice pentru cauzele RIAL
Modul în care resping orice proiect de achiziționare de servicii juridice pentru RIAL, nu face decât să întărească suspiciunea că interesul lor este de-a ascunde jaful de la RIAL care-a avut loc din 2002.
Se poate afirma cu certitudine că nu vor cea mai bună reprezentare în instanță pentru RIAL de vreme ce lasă un număr mare de cauze și dosare pe umerii celor trei consilieri juridici care sunt acum la RIAL, care nu au experiență în instanță.
Societatea a înstrăinat din patrimoniu aproximativ 2000 de imobile în vechea administrație, iar între acestea multe contracte de vânzare-cumpărare au fost cel puțin controversate.
PNL vrea să îngoape RIAL
Primarul a propus în repetate rânduri Consiliului Local să treacă patrimoniul RIAL, în totalitate, în administrarea Municipiului. În felul acesta, Primăria ar putea aloca direct banii necesari reparațiilor. “PNL blochează acest demers și vor să îngroape RIAL, în primul rând pentru a ascunde prăduiala din ultimii 20 de ani, când mai bine de 2000 de imobile au fost înstrăinate pe doi lei, multe dintre ele către clientela politică. Inclusiv acum, în multe dintre cele 900 de imobile cu chirii de sub 250 de lei pe lună, stau politicieni sau rubedenii de-ale lor” a spus primarul Coliban.
În 2021, RIAL a făcut o reevaluare a imobilelor și a propus o creștere a chiriilor, aprobată prin HCL. HCL-ul a fost atacat de secretarul general al Prefecturii, chiriașă RIAL.
Primarul nu dorește să vândă imobilele municipiului Brașov
Proiectul privind încetarea aplicabilității HCL nr. 423 / 31.07.2020 privind vânzarea spațiilor cu destinația de locuință nerestituite în natură în urma aplicării prevederilor Legii 112 / 1995 și Legii nr. 10 / 2001, aflate în administrarea RIAL, a fost respins de majoritatea PNL-PSD. Pentru că interesul lor e ca imobilele primăriei să ajungă la șmecheri pe câțiva lei, așa cum a fost în vechea administrație.
În concepția primarului, orașul trebuie să dispună de patrimoniul său și să-l gestioneze corect.
Achiziția de imobile pentru realizarea unor investiții necesare comunității sunt blocate sistematic
50 euro pe metru pătrat este prețul pentru o clădire aflată în zona nouă a cartierului Tractorul (fosta ICPROA). Prețul zonei, doar pentru teren, fără construcții, este mai mult decât dublu.
O clădire fix lângă cel mai mare centru de evenimente din Brașov (Lux Divina) pentru care s-ar plăti doar 1.5 milioane de lei prin procedura de dare în plată pentru creanțele fiscale datorate de S.C. ICPROA S.A. Primăria are nevoie de acest spațiu pentru a crea infrastructură educațională (sau altă infrastructură publică) într-un cartier în care s-au construit multe blocuri și aproape zero funcțiuni urbane până în 2020. Achiziția acelui imobil este mai mult decât oportună pentru dezvoltarea cartierului Tractorul, dar majoritatea PNL-PSD a respins acest proiect. De două ori și fără argumente.
Organigrama propusă de primar e blocată de trei ani de majoritatea PSD-PNL
Între municipiile mari din România, Brașovul se remarcă printr-un aparat de specialitate subdimensionat. Asta în condițiile în care volumul de muncă a crescut considerabil. În mod rezonabil, ar trebui aproximativ 50 de noi posturi, dar majoritatea PNL-PSD nu votează nici măcar cinci posturi. Doar ca să blocheze, atât cât pot, activitatea Primăriei. Fără nicio explicație.
Și proiectul înfiinţării Direcţiei de Administrare a Unităţilor de Învăţământ e blocat în mod repetat
Conform proiectului de hotărâre, direcţia ar trebui să se ocupe de administrarea infrastructurii educaţionale, dar şi de derularea unor programe de conştientizare. Pe scurt, ar trebui înființată o structură dedicată care să se ocupe de toate nevoile unităților școlare din municipiu.
Majoritatea PNL-PSD din Consiliul Local votează împotriva aderării municipiului Brașov la organizații din care fac parte marile orașe europene, dar și administrații PNL-PSD din țară
Proiectul pentru aderarea municipiului Brașov la Asociația Eurocities a fost respins de majoritatea PNL-PSD. Eurocities este o rețea europeană de orașe fondată în 1986, care reprezintă interesele și preocupările orașelor mari și metropolelor din Europa printre care Paris, Londra, Berlin, Barcelona. Scopul său principal este de a promova cooperarea între orașe și de a contribui la dezvoltarea urbană durabilă. Din România sunt membre în această asociație Clujul și Constanța (administrații PNL) și Timișoara.
Au fost respinse și proiectele de aderare la Asociația Climate Alliance, rețeaua mondială ICLEI – Administrații Locale pentru Sustenabilitate și la programul “European Energy Award – Comunitate Sustenabilă (ROEEA)”. Toate aceste asociații au rolul de a facilita schimbul de experiență și de bune practici între membri și de a promova politici de sustenabilitate.
P – articol al USR Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
cine nu cunoaste mismasurile acestor sabotori de tara, asa numitii sobolani rosii, care au devalizat intreaga tara dupa 1989 ?
Mergeti si votati ca idiotii pe acesti impostori psd?
georgescule, nu-i uita pe leproșii galben-portocalii, te rog.
Așa era și pe vremea lui Ghișe. Vinitura penală cu scripca și cu gașca lui portocalie âmpreună cu șobolanii roșii așa l-au terminat pe Ghișe. Nu că puiuțul de securici era vreo somitate dat măcar știa să scrie. Moldogotul penal… Citeşte mai mult »