Expres

Primarul Braşovului o apără pe Flavia Boghiu: „Este o acţiune cu miză politică”

Primarul Braşovului o apără pe Flavia Boghiu: „Este o acţiune cu miză politică”

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, a declarat, miercuri, la Digi24, că începerea urmăririi penale împotriva viceprimarului Flavia Boghiu, colega sa de partid, este o acţiune „cu iz politic” şi că speră ca instanţele să facă lumină cât mai repede în acest dosar, „vechi de trei ani”.

Edilul a subliniat că Flaviei Boghiu i se reproşează că „a organizat un muzeu” împreună cu reprezentanţii unei fundaţii, Asociaţia Amural.

Haideţi să ne gândim ce înseamnă anchetele de corupţie, faptele penale, ce i se reproşează. Pe de o parte, avem toate cazurile de corupţie prezentate la nivel naţional în ultima perioadă, oameni care folosesc avioane private să se ducă să mănânce caviar în insula Capri şi asta dintr-o mită din banul public. (…) Ce i se reproşează Flaviei? Că a dat o catacombă, o hrubă nefolosită, unei asociaţii, să realizeze un muzeu. Pentru orice român, orice om care se uită raţional la cele două talere ale Justiţiei este clar unde este dreptatea. (…) Că ne place, că nu ne place, este o acţiune cu miză politică”, a afirmat Coliban la Digi24.

El a precizat, însă, că nu Flavia Boghiu „a dat” catacombele Asociaţiei Amural.

Nu a dat-o, ci asta este învinuirea care i se aduce, pentru că, în fapt, nici măcar nu avea atribuţia gestionării patrimoniului, era atribuţia celuilalt viceprimar (n.r. – viceprimarul PNL Sebastian Rusu)”, a precizat primarul braşovean.

Flavia Boghiu este urmărită penal pentru abuz în serviciu, într-un dosar instrumentat de DNA, acuzaţia fiind că a permis Asociaţiei Amural să folosească „imobilul Catacombe Braşov” fără aprobarea Consiliului Local.

DNA susţine că prejudiciul produs Primăriei Municipiului Braşov este de 304.010 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru asociaţia respectivă.

Conform Flaviei Boghiu, dosarul, deschis în urma unei plângeri depuse de viceprimarul PNL Sebastian Rusu, a fost iniţial clasat în 2022 şi redeschis recent.

Flavia Boghiu susține că e nevinovată și e dispusă să-și dea demisia din funcțiile avute, asta dacă „acest dosar va fi trimis în judecată”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
georgescule
10 luni în urmă

Este clar ca nu a fost comisa nici o ilegalitate, si ca primarul Coliban este un primar asa cum toti primarii ar trebui sa fie !

Back to top button