Curtea de Apel Brașov, sentință definitivă în procesul Rusu-Coliban
Curtea de Apel Brașov, sentință definitivă în procesul Rusu-Coliban
Curtea de Apel Brașov a dat astăzi sentința definitivă în procesul intentat de viceprimarul municipiului Brașov Sebastian Mihai Rusu (PNL) împotriva Primăriei Brașov și a primarului Allen Coliban, ca urmare a deciziei acestuia de a-i sigila biroul din incinta Primăriei (Bulevardul Eroilor) și a-l muta în sediul administrativ al Cimitirului Municipal (detalii aici).
În 22 decembrie 2023, Tribunalul Brașov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanţă preşedinţială „formulată de reclamantul Sebastian Mihai Rusu în contradictoriu cu pârâţii UAT Municipiul Brașov şi Allen Coliban în calitate de Primar al Municipiului Braşov” şi în consecință:
„Dispune înlăturarea în regim de urgenţă a sigiliului aplicat pe uşa biroului reclamantului situat în sediul Primăriei Municipiului Braşov şi obligă pârâţii să permită reclamantului să folosească biroul din sediul Primăriei Municipiului Braşov în scopul exercitării atribuţiilor ce decurg din funcţia de Viceprimar al municipiului Braşov” (detalii aici).
Primarul a atacat sentința Tribunalului, iar speța s-a judecat astăzi la Curtea de Apel Brașov. O instanță a respins ca nefondat recursul împotriva sentinţei civile pronunţate de Tribunalul Braşov din 22 decembrie și „a încheierii de ședință din data de 21.12.2023, hotărâri judecătoreşti pe care le menţine. Definitivă”, se arată în soluția pronunțată astăzi de magistrați.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Do inutili. SPERĂM SĂ SCĂPĂM DE EI DUPĂ URMĂTOARELE ALEGERI.