Expres

Drumul spre Poiana Brașov – 3 luni de reparații / Ce costuri pentru drumul dintre Poiană și Râșnov…

Drumul spre Poiana Brașov – 3 luni de reparații. Acestea vor începe în luna martie. Se știe în vara lui 2022 s-a surpat o porțiune de câțiva metri, pe acel tronson efectuându-se doar lucrări de punere în siguranță. Urmează, acum, consolidarea.

Drumul spre Poiana Brașov – 3 luni de reparații

„Cum ne permite vremea, intrăm. Execuția durează trei luni. Pe partea cealaltă, drumul către Râșnov, suntem în etapa de reevaluare a indicatorilor tehnico-economici. Vrem și acolo o etapizare a lucrărilor. Valoarea este destul de mare și să vedem prioritatea”, a declarat șeful Direcției Tehnice din Primăria Brașov, Doru Telembeci, pentru Radio România Brașov

Pe de altă parte, primarul Allen Coliban a fost surprins de devizul de 20 de milioane de euro pentru reparațiile drumului ce leagă Poiana Brașov de Râșnov.

Pentru sursa citată, el a declarat: „Folosesc exemplu acesta pentru a descrie o stare de fapt. Există proiectanți care din diverse motive, probabil și din precauție, exagerează devizele. Pe speța porțiunii de drum dintre Poiană și Râșnov, vorbim de 2 km. La 100 de milioane de lei înseamnă 20 de milioane de euro. Reprezintă o valoare exagerată, dacă vorbim de reabilitări și de consolidări. E o valoare consistentă și dacă ar fi să facem porțiunea respectivă de la zero. Prin urmare, astfel de devize trebuie să intre într-o analiză aprofundată. O opinie independentă, o opinie de expert independent”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button