Reținuți de polițiști după ce au fost surprinși în timp ce furau arbori tăiați ilegal, în județul Brașov
Patru bărbați au fost reținuți de polițiști, după ce au fost surprinși în timp ce sustrăgeau arbori tăiați ilegal din pădure, în județul Brașov.
„Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol efectuează cercetări într-o cauză, ce vizează săvârșirea unei infracțiuni de furtul de arbori care au fost tăiați ilegal din păduri, după ce, la data de 26 ianuarie a.c., au fost sesizați de către un reprezentant silvic cu privire la faptul că, dintr-o pădure, situată în localitatea Săcele, au fost tăiați mai mulți arbori ilegal.
Cercetările pe care polițiștii le-au efectuat au dus la identificarea persoanelor bănuite de săvârșirea tăierilor de arbori, fiind vorba despre 4 bărbați, toți domiciliați în municipiul Săcele, iar materialul lemnos, pe care aceștia l-ar fi sustras, ar depăși, după măsurătorile efectuate, de peste 24 de ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal. Cei patru bărbați au fost reținuți și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Ei beneficiază de prezumția de nevinovăție. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Doamne, ce renume si-a facut acest oraș! Tot mai mulți locuitori ai Săcelelui sunt îngrijorați de viitorul lor si al copiilor lor! Dar propaganda și ipocrizia autorităților locale spun exact contrariul, cică e bine!
De ce nu vă organizați voi, săcelenii? Rezolvați voi problema dacă hautoritățile nu vor!
Oamenii sunt resemnati, cel putin cei din Satulung-Electroprecizia. Parerile lor nu sunt ascultate de conducerea saceleana. Descremenatii din Garcini pun tot mai mult stapanire pe aceasta zona istorica a Sacelelui, culmea, cu ajutorul deciziilor primariei, date cica in numele incluziunii,… Citeşte mai mult »