Expres

Nutriționista Mihaela Bilic, despre postul intermitent

Nutriționista Mihaela Bilic, despre postul intermitent

Medicul nutriționist Mihaela Bilic recomandă mâncare mai puțină pentru un stil de viață sănătos, dar și pentru cei care vor să topească kilogramele în plus. Ea nu susține dietele drastice, dar nici cele trei mese pe zi, după cum a dezvăluit în interviul oferit pentru UNICA.ro.

Mâncarea are o relație specială cu mintea noastră. Mâncăm de plăcere, nu pentru că organismul are nevoie de nutrienți. Acesta este motivul pentru care abandonăm orice cură de slăbire. Voința nu poate sta în calea plăcerii! Și pentru că nimic și nimeni nu ne poate convinge să ne oprim din mâncat, s-au inventat curele de slăbire absurde. Oamenii se internează de bunăvoie în clinici de slăbit, unde sunt înfometați pe bani mulți.

În astfel de clinici se practică metode aberante: ești hrănit printr-un tub care ajunge direct în stomac, astfel încât să uiți gustul mâncării și să te lepezi de ea. Însă odată ce ne întoarcem la viața obișnuită, ne recăpătăm și obiceiurile alimentare. Natura ne-a făcut mâncăcioși și pofticioși, iar instinctele nu pot fi schimbate!”, a spus ea.

Medicul nutriționist Mihaela Bilic a vorbit și despre postul intermitent, explicând ce înseamnă el.

Ce numim în prezent post intermitent înseamnă să mănânci o dată sau de două ori în zi, lucru care era considerat o normalitate acum 50 de ani. Dacă ar fi să analizam istoria evoluției oamenilor pe pământ, în trecut te considerai norocos dacă mâncai în fiecare zi. Anii de foamete au fost mai numeroși decât anii de abundență alimentară, iar teoria cu cele trei mese pe zi a venit la pachet cu obezitatea.

Să mâncăm mai rar și mai puțin este, în prezent, un obiectiv obligatoriu dacă vrem să ne păstrăm silueta și sănătatea. Cine ne-a spus că trebuie să avem trei mese principale și două gustări? Nutriționiștii au greșit, iar ca să repare greșeala au fost nevoiți să inventeze postul intermitent. Cred că și pentru foame ar trebui să inventăm un termen științific, ca apoi să o putem recomanda drept metodă sigură de slăbit”, a completat medicul nutriționist.

Nu cred că există un model unic, fiecare om este diferit în raport cu mâncarea. Idealul spre care aspirăm este să mănânci când îți este foame, să-ți placă ce-ai mâncat și să te oprești când te-ai săturat. Tot ideal ar fi să analizezi fiecare gură de mâncare cu toate cele 5 simțuri și la finalul mesei să fii satisfăcut. Și ca să facem lucrurile imposibil de atins, ar trebui să eliminăm mâncatul emoțional, să nu mai căutăm în mâncare o metodă de calmare. Deci nu mai căutați un program ideal de nutriție, mulțumiți-vă cu un compromis între mâncare și siluetă!”, a adăugat aceasta.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button