Meteo Brașov & România. Atenție – vânt puternic, precipitații și polei
Meteo Brașov & România. Atenție – vânt puternic, precipitații și polei.
ANM a emis o avertizare de vreme rea la nivelul întregii țări, valabilă din această dimineață, până în 16 ianuarie, la ora 188.00.
Meteo Brașov & România. Meteorologii au detaliat: „În intervalul menționat,, aria precipitațiilor va fi în extindere treptată începând din vest. Va ninge și se va depune strat de zăpadă, pe parcursul zilei de luni, în zona Munților Apuseni și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, iar în noaptea de luni spre marți (15 /16 ianuarie) și în restul zonei montane, precum și în regiunile intracarpatice. Izolat în zona de munte se vor acumula cantități de apă de 10-15 l/mp. În regiunile sudice și estice, în noaptea de luni spre marți, pe arii restrânse, vor fi depuneri de polei. Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale în general de 60-80 km/h, viscolind zăpadă. Vântul se va intensifica și în zonele joase de relief, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de marți (16 ianuarie), când în sudul Olteniei și al Transilvaniei și în sud-vestul Munteniei se vor atinge viteze de 45-60 km/h”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.