Expres

Taloane de pensii cu fluturași electorali / Poșta Română suspendă serviciul Postmesager

Taloane de pensii cu fluturași electorali

Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) anunţă suspendarea, începând de vineri, 12 ianuarie 2024, a serviciului Postmesager pentru materiale cu caracter politic.

„În urma informaţiilor apărute în presă cu privire la implicarea companiei în distribuirea de materiale cu caracter politic, Compania Naţională Poşta Română a luat decizia, în baza prevederilor legale, de a suspenda temporar serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic. Poşta Română, cu o vechime de 162 de ani în slujba cetăţenilor, ţine la reputaţia şi la prestigiul său, fiind o companie care susţine valorile democratice şi nu doreşte să fie asociată cu niciun partid politic“, se arată într-un comunicat al companiei.

Conform site-ului CNP, serviciul Postmesager este pentru trimiteri interne, constând în materiale de reclamă, marketing sau publicitate, marketing politic sau publicitate electorală (fluturaşi, flyere, pliante, cataloage, broşuri).

PSD a solicitat astăzi Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice explicaţii cu privire la distribuirea unor materiale de propagandă politică ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii politice, celor două entităţi publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că este vorba despre documente emise de autorităţile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic.

De asemenea, s-a solicitat conducerii Poştei Române să anunţe care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare“ prestat de angajaţii companiei, pe lângă serviciul de distribuire, şi dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare.

Potrivit social-democraților, materialul de propagandă capsat cu taloanele de pensii aparține unui liberal din Lugoj, județul Timiș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button