Aveți vreo urgență oftalmologică? Luați calea Bucureștiului!
Aveți vreo urgență oftalmologică? Luați calea Bucureștiului!
Brașovenii și pacienții din județele limitrofe au rămas fără șansa de a fi ajutați de medici în caz de urgențe oftalmologice. Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov nu mai acoperă gărzi pentru probleme oculare, din 21 decembrie 2023, din cauza lipsei de personal. Pacienții care se prezintă la urgențe sunt direcționați către București, cel mai apropiat centru în care un medic de specialitate poate prelua cazul, potrivit Europa FM.
Una dintre cele mai importante urgențe medico-chirurgicale, cea oftalmologică, nu mai poate fi preluată în unitățile sanitare din Brașov. Serviciul de urgență a fost desființat cu câteva zile înainte de Crăciunul (document), din cauză că nu mai sunt suficienți medici de specialitate.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean Brașov, doar doi specialiști oftalmologi se mai pot ocupa de pacienți, drept urmare, nu mai pot fi asigurată permanența.
La serviciul de urgență din Brașov apelau până acum și pacienți din alte județe, precum Covasna sau Harghita. Acum, toți pacienții care vin la Brașov cu urgențe oftalmologice sunt redirecționați către București, cel mai apropiat centru în care aceștia pot primi îngrijiri în regim de urgență.
Reprezentanții Spitalului Județean Brașov spun că situația este fără precedent și că s-au făcut demersuri către Direcția de Sănătate Publică (DSP) și către alte unități sanitare, în încercarea de a putea asigura serviciul de gardă cu alți medici, inclusiv din sistemul privat. Până la acest moment, însă, solicitările au rămas fără răspuns.
Cabinetul de oftalmologie a fost mutat acum circa trei ani din Pavilionul Mârzescu la Tractorul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.