După ploi și ninsori, va veni gerul în România / Temperaturile minime prognozate la Brașov
După ploi și ninsori, va veni gerul în România.
Vremea se va schimba radical din acest week-end. Potrivit Meteo&Radar, duminică vom avea parte de ploi, lapovițe, ploi înghețate și ninsori. Apoi, temperaturile vor scădea brusc și puternic în toate regiunile țării. Cauza este o zonă de presiune joasă din Balcani care va aduce aer umed și care se va întâlni apoi cu masa de aer polar ce provine din nord-estul Europei.
După ploi și ninsori, va veni gerul în România
Prin urmare, potrivit sursei citate, duminică vom avea parte de ploi puternice, lapovițe, ploaie înghețată și ninsori, iar a doua zi va ninge în toată țara.
Luni, masa de aer polar va aduce o scădere bruscă și puternică a temperaturilor, cu maxime sub pragul de îngheț, ce vor continua să scadă.
Minimele vor coborî săptămâna următoare, în zonele joase din centru și nord-est, sub -15 grade Celsius, în timp ce în zonele de munte s-ar atinge minime de -20 de grade.
Potrivit unui grafic Meteo&Radar, în week-end-ul următor, în județul Brașov, temperatura cea mai scăzută va fi de minus 17 grade Celsius
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.