Expres

Tot ceea ce trebuie să știți despre pensia de urmaș

Tot ceea ce trebuie să știți despre pensia de urmaș.

Pensia de urmaș este o formă de asistență financiară acordată copiilor sau altor persoane dependente ale unei persoane decedate care era eligibilă pentru pensie. Are drept scop sprijinirea financiară a familiilor rămase în urma decesului unei persoane care primea o pensie sau avea dreptul la o pensie în momentul decesului. Scopul principal al acestei prestații este de a ajuta la asigurarea unei stabilități financiare și de a compensa parțial sau integral pierderea veniturilor în urma decesului asiguratului.

Tot ceea ce trebuie să știți despre pensia de urmaș / Cine beneficiază de ea

Începând cu 1 ianuarie 2011, copiii, beneficiari ai unei pensii de urmaș, pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, indiferent de nivelul acestora (art. 118 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice).

 Până la ce vârstă pot beneficia copiii de pensie de urmaş?

  • până la vârsta de 16 ani;
  • până la vârsta de 26 de ani, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora;
  • pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit până la împlinirea vârstei de 16 ani, respectiv 26 de ani.

La împlinirea vârstei de 16 ani, copiii trebuie să prezinte adeverința școlară.

La începutul fiecărui an școlar/universitar, copiii trebuie să depună adeverință din care să rezulte că urmează cursurile anului școlar în curs.

Soțul supraviețuitor care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

Soțul rămas în viață beneficiază de pensia de urmaș pe întreaga sa durată de viață, începând cu împlinirea vârstei standard de pensionare, care este în prezent 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani.

Dacă respectivul cuplu a fost căsătorit între 10 și 15 ani, pensia de urmaș scade. Cuantumul acesteia este redus cu 0,5 % pentru fiecare lună în minus față de cei 15 ani (6 %/an). Dacă cei doi au fost căsătoriți sub 10 ani, nu se primește pensie de urmaș.

Soțul supraviețuitor aflat într-una din situațiile de mai sus pierde dreptul la pensie de urmaș dacă se recăsătorește, potrivit ec.europa.eu.

Soții supraviețuitori care au dreptul la o pensie proprie, dar îndeplinesc și condițiile pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat, pot opta pentru cea mai avantajoasă pensie.

Tot ceea ce trebuie să știți despre pensia de urmaș / În ce condiții se acordă

Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi sotului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.

Când poate solicita soţul supravieţuitor pensia de urmaş?

Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş :

a)  la împlinirea vârstei standard de pensionare, pe tot timpul vieţii, dacă durata căsătoriei a fost de 15 ani sau de cel puţin 10 ani;

b)  indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 1 an;

c)  indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut ;

d)  indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut ;

e)  soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut – până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani.

Tot ceea ce trebuie să știți despre pensia de urmaș / Care este cuantumul ei

Cuantumul pensiei se stabileşte, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:

  • pentru un singur urmaş – 50%;
  • pentru 2 urmaşi – 75%;
  • pentru 3 sau mai mulţi urmaşi – 100% .

În cazul copiilor orfani de ambii părinţi, pensia de urmaş rezultă din însumarea drepturilor de urmaş, calculate după fiecare părinte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button