112

Accident pe DN 1, în județul Brașov

Accident pe DN 1, în județul Brașov…

„Traficul rutier se desfăsoară cu restricții pe DN 1, în zona localității Vlădeni, ca urmare a unui accident de circulație, ce a avut loc cu puțin timp în urmă. În accident sunt implicate 2 autovehicule și în urma coliziunii dintre acestea conducătorii auto beneficiază de sprijin medical. La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției Rutiere, care efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul.

Din cauza poziției autoutilitarei, care s-a răsturnat pe o parte, pe partea carosabilă, circulația rutieră este dirijată în intersecție, urmând ca trafic să fie redat în integralitate, după finalizarea activităților de cercetare și îndepărtarea vehiculului avariat de pe carosabil. Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus și să adapteze viteza de deplasare la condițiile de carosabil umed sau acoperit cu zăpadă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button