Tânăr din județul Brașov, dat dispărut de familie / Update: A fost găsit
Un tânăr de 22 de ani, din Prejmer – județul Brașov, a fost dat dispărut de familie.
„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează verificări pentru identificarea unei persoane dispărute, după ce au fost sesizați cu privire la faptul că, Bălășcuță Remus, în vârstă de 22 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul din satul Prejmer, jud. Brașov, fără a se cunoaște destinația și fără a reveni până în prezent.
Aceasta are următoarele semnalmente: înălțimea de aproximativ 1.80 m., păr șaten, ochi căprui, ten deschis. La momentul plecării, persoana era îmbrăcată cu o geacă de culoare neagră, hanorac de culoare gri deschis cu inscripția «USA», pantaloni de culoare gri și era încălțată cu pantofi sport de culoare negră cu inscripția «FILA»”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea. Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Update: Tânărul a fost găsit.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.