Expres

Spectacol folcloric cu intrare liberă

Spectacol folcloric cu intrare liberă

Braşovenii sunt aşteptaţi, astăzi, de la ora 18.00, la premiera spectacolului folcloric de teatru, muzică şi joc: „Teatru în Poieniţă”. Va fi prezentat la Centrul Cultural Reduta, iar publicul este invitat să păşească în atmosfera unui sat din Transilvania de la începutul secolului al XX-lea, în locul în care se petrec toate evenimentele importante – Cârciuma „Poieniţa”. Spectatorii vor întâlni personaje din lirica lui Octavian Goga şi a lui George Coşbuc, iar muzica lui Anton Pann va însoţi personajele în momente de tristeţe şi de bucurie din timpul spectacolului. Poeziile care structurează spectacolul înfățișează întâmplări din viața satului ce servesc drept pretext pentru explorarea substraturilor sufletești. Dansurile populare vor marca clipele de sărbătoare trăite de protagoniști, acestea fiind alese ținând cont de zona folclorică în care se desfășoară acțiunea și de cadrul pe care îl ilustrează.
În cadrul spectacolului vor fi prezentate secvenţe din ceremonialul nunţii, respectând obiceiurile specifice acestui eveniment din zona Transilvaniei. Coregrafia şi figuraţia sunt asigurate de Ansamblul folcloric „Poieniţa” sub bagheta coregrafei Roxana Taraş Hoisan. Conceptul artistic, scenariul şi regia sunt semnate de actriţa Corina Băncilă.
Intrarea este liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button